Temperaturile verii 2021 s-au apropiat de 35 de grade Celsius în zona arctică

07 Iul 2021 | scris de A.V.
Temperaturile verii 2021 s-au apropiat de 35 de grade Celsius în zona arctică

Vara anului 2021 a fost deja marcată de un record absolut de temperatură în Canada, care s-a apropiat de valoarea de 50 de grade Celsius la umbră, sub efectul unei „cupole de căldură”.

Acum vine și rândul țărilor din nordul Europei, care vor avea pentru câteva zile temperaturi mai mari decât cele din Mediterana.

Potrivit unui raport publicat în mai, Arctica se încălzeşte de trei ori mai repede decât restul planetei, confruntându-se cu o creştere a valorilor de temperatură mult mai rapidă decât se aşteptau specialiştii şi care este departe de a se fi încheiat.

 

 

 

Alte stiri din Vremea

Ultima oră