Ecuador: Dispariția misterioasă a unei cascade de 150 de metri

03 Apr 2020 | scris de I.D.
Ecuador: Dispariția misterioasă a unei cascade de 150 de metri Galerie foto (2)

Cea mai înaltă cascadă din Ecuador, mândria țării, a dispărut după ce o prăpastie i-a deviat sursa de apă, informează cotidianul britanic The Independent, preluat de RADOR.

Dincolo de dezastrul pe care îl reprezintă pentru mediu, această dispariție nu este fără consecințe economice pentru Qito, deoarece cascada San Rafael, aflată la 150 de metri înălțime pe râul Coca, atrăgea zeci de mii de oameni anual.

Mass-media locale a dezvăluit în toamna anului trecut prezența unei prăpastii în albia râului, care l-a deviat în trei secțiuni separate.

De atunci, cascada practic a dispărut. Ministerul Mediului a lansat o anchetă asupra potenţialelor cauze ale acestui dezastru. Însă privirile tuturor s-au îndreptat către cea mai mare centrală hidroelectrică din țară, construită cu puţin timp în urmă.

„O cascadă care există de mii de ani nu se prăbușește, ca din întâmplare, la câțiva ani de la deschiderea unui proiect hidroelectric”, a declarat Emilio Cobo, coordonatorul programului de apă în America de Sud la Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii.

El a continuat: „Acestea sunt procese care sunt documentate pe scară largă în jurnalele științifice și există suficiente dovezi că un baraj poate provoca astfel de efecte unui râu”.

Cascada San Rafael a încetat să mai curgă pe 2 februarie, potrivit Observatorului Pământului de la NASA. Ministerul Turismului din Ecuador a declarat că nu intenţionează să reconstruiască albia râului, nici să restaureze cascada.

De asemenea, a anulat toate vizitele turistice în acest loc. „Din păcate, Cascada San Rafael face parte din istorie și nu se va mai întoarce”, şi-a exprimat regretul un purtător de cuvânt al ministerului.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Verde

Ultima oră