Cultura în vremurile coronavirusului: Teatrul ”Gong” din Sibiu - dublă aniversare internațională

03 Apr 2020 | scris de A.A.
Cultura în vremurile coronavirusului: Teatrul ”Gong” din Sibiu - dublă aniversare internațională

În perioada distanțării sociale, a restricțiilor cu privire la orice manifestare culturală, teatrele se adaptează vieții din vremea pandemiei și ne învață că putem sărbătorii împreună, din propriile case, evenimentele care ne încarcă spiritual.

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu marchează Ziua Internațională a Cărții pentru Copii, dar și Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului.

Din 1967, Ziua Internațională a Cărții pentru Copii este celebrată în toată lumea în data de 2 aprilie, ziua de naștere a celui mai îndrăgit autor de basme, Hans Christian Andersen. Scriitorul danez, născut în 1805 la Odense, a încântat generații de copii cu povestiri, precum Hainele împăratului, Fetița cu chibrituri, Rățușca cea urâtă sau Micuța sirenă. Actorii Teatrului „Gong” din Sibiu vor citi azi fragmente din basme, dar și poezii, pentru a promova schimbul de cărți pentru copii și de a-i provoca, totodată, pe cei mai tineri, să citească o carte nouă. Înregistrările vor fi distribuite pe pagina de Facebook a teatrului. 

Fațada Teatrului „Gong” va fi iluminată simbolic în albastru în semn de solidaritate cu cele peste 30.000 de persoane cu autism din România. La recomandarea Organizației Națiunilor Unite, data de 2 aprilie marchează, încă din anul 2008, Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. La nivel internațional culoarea albastră și puzzle-ul sunt asociate celor cu tulburări de spectru autist. Stigmatizarea și discriminarea asociate cu diferențele neurologice rămân obstacole substanțiale în calea diagnosticării și a terapiilor, o problemă care trebuie abordată atât de factorii de decizie publici din țările în curs de dezvoltare, cât și de țările donatoare, precizează site-ul www.tribuna.ro

Alte stiri din Teatru

Ultima oră