Ambasada Israelului se alătură campaniei #ActorIndependent și-i sprijină pe artiștii rămași fără unica sursă de venit

07 Apr 2020 | scris de M.C.
Ambasada Israelului se alătură campaniei #ActorIndependent și-i sprijină pe artiștii rămași fără unica sursă de venit

Ambasada Israelului se alătură campaniei #ActorIndependent și-i sprijină pe artiștii rămași fără unica sursă de venit care acum se află în situația de a nu-și mai putea plăti chiriile.

Ambasada susține în fiecare an scena culturală din România, iar în timpul acestei perioade dificile pe care o traversăm toți,  a regândit  modul în care poate utiliza fondurile alocate pentru proiectele artistice care trebuiau să aibă loc până la finalul anului. Așadar, cu resursele pe care le are, a decis să sprijine această inițiativă și, totodată, să aducă literatura israeliană mai aproape de publicul român prin vocile actorilor independenți din România.

Astfel, zece artiști vor citi  capitole din romanele scriitorilor isralieni emblematici, în seria #PaginiDinIsrael, iar clipurile pot fi urmărite pe contul oficial  de Facebook al Ambasadei Israelului, @IsraelinRomania.

”Când am aflat despre inițiativa #ActorIndependent de pe pagina de Instagram a lui Marius Manole, primul lucru la care m-am gândit a fost acela de a ne implica și noi în această campanie. Una dintre valorile poporului israelian este aceea de a ne sprijini unul pe celălalt, iar această atitudine orientată către acțiune este cu atât mai necesară în această perioadă delicată pentru noi toți”, a declarat ambasadorul Israelului la Bucureşti, David Saranga.

Prin alăturarea la această inițiativă, Ambasada Statului Israel își exprimă speranța că și alte instituții și companii vor sprijini campania #ActorIndependent și scena culturală din România.  Cei care doresc să ajute pot accesa www.actorindependent.ro.

Mesajul video al E.S. Ambasador David Saranga și cel al actorului Marius Manole, referitor la campania #ActorIndependent :

 

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Teatru

Ultima oră