Un român, cel mai înalt jucător NBA din toate timpurile ?!

26 Ian 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Un român, cel mai înalt jucător NBA din toate timpurile ?!

Înălţimea lui, de 2,31 m,  iese în evidenţă, dar mai este ceva ce îl face unic pe Robert Bobroczky, un adolescent român din Arad, care joacă baschet la Institutul Spire din Geneva, Ohio. Cunoscut la şcoală ca "Marele Bob", el a obţinut unul dintre cele mai mari calificative (GPA-4,3) la Academia Grand River din Ohio şi vorbeşte fluent patru limbi: română, engleză, maghiară şi italiană, relatează New York Post, în ediţia online, şi foxsports.com.au.

Academia din Ohio este parteneră cu Institutul Spire din Geneva, unde Robert joacă baschet. “Este, evident, unic în felul său”, a declarat Bobby Bossman, antrenorul lui Robert de la Spire Institute, o instituţie acreditată pentru antrenamente olimpice.  “Are o etică absolut incredibilă. Îi ceri să facă un anumit lucru şi el face imediat”, a mai spus el. 

Într-o zi, Robert ar putea fi cel mai înalt jucător din NBA din toate timpurile. În vârstă de 16 ani, este fiul unui fost jucător de baschet, coleg la naţionala României cu Ghiţă Mureşan, cel mai înalt jucător din istoria NBA -2,31 m. Zigmond Bobroczky (fost baschetbalist la Elba Timisoara şi West Petrom Arad) are 2,30 m.

Acum câțiva ani, Bossman a văzut câteva videoclipuri cu Robert Bobroczky şi a fost imediat intrigat. Robert avea 2,21 m înălţime, iar Bossman simţit imediat un potențial nelimitat. A luat legătura cu el și familia sa prin telefon și prin Skype și au aranjat o întâlnire. După discuţiile cu părinţii, Bosmann l-a invitat pe Robert în America.

După doi ani petrecuţi la clubul italian Stella Azzurra, Robert a venit în toamnă la Institutul Spire, iar Bossman laudă calităţile deosebite ale românului. Cu toate acestea, cei de la Spire nu-l forţează, lăsându-l să se acomodeze cu locul şi viteza jocului. Ei joacă în campionate naţionale, într-un program independent, împreună cu şcoli publice şi private, chiar şi colegii, de pretutindeni. .

“Îl folosim în orice moment şi oricând”, a declarat Bossman. “Anul viitor, va fi gata să ajungă în vârf”, a mai spus el.Până atunci, planul său este ca Bobroczky să se îngraşe şi să ajungă la peste 93 de kilograme. Robert are în prezent 88,4 kg. Cea mai mare provocare a sa este să sară şi să revină într-un ritm bun, adaptându-se astfel la înălţimea şi aspectul său deşirat.

“I-am spus că nu-mi pasă dacă marchează sau impresionează cu un contraatac. Vrem să se simtă confortabil, să se distreze, iar restul se va rezolva de la sine", a mai spus Bossman. 

Acum doi ani, când Robert avea 15 ani şi 2,29 cm, Total Pro Sports scria că "şi după standardele NBA, acest copil e enorm". Robert va împlini 17 ani la 17 iulie. Conform maxpreps.com, el este mai înalt decât oricare jucător din NBA şi al doilea cel mai înalt jucător de baschet din lume. 

Alte stiri din Sport

Ultima oră