Avem echipă, avem valoare, nea Puiu este cel mai tare

30 Ian 2016 | scris de Sorin Anghel
Avem echipă, avem valoare, nea Puiu este cel mai tare


România este calificată la Campionatul European de fotbal. Întrecerea va avea loc în Franţa, iar “tricolorii” fac parte din aceeaşi grupă cu reprezentativa ţării gazdă, Elveţia şi Albania. Sunt şanse mari ca “naţionala” să treacă chiar în faza următoare a competiţiei dacă ne gândim că se poate califica până şi echipa de pe locul al treilea. În aceste condiţii, ar fi fost de aşteptat ca Federaţia Română de Fotbal să găsească adversari puternici pentru echipa naţională până la turneul final din această vară. Şi a găsit, pe Spania, o forţă în fotbalul actual. Jocul este programat în martie, la Bucureşti, dar se va disputa numai dacă Primăria Bucureşti, proprietara Arenei Naţionale, va obţine avizele de funcţionare pentru cel mai mare şi cel mai scump stadion din România.


Până atunci, Iordănescu a căutat noi talente în fotbalul românesc şi le-a testat astăzi într-o partide de verificare cu puternică formaţie de club Torpedo Kutaisi, locul 10 în campionatul Georgiei. Adică un fel de Concordia Chiajna din Caucaz. România s-a impus cu scorul de 5-1 şi aşteaptă acum cu mai mare încredere alte două meciuri amicale de lux, cu moldovenii de la Zimbrul Chişinău, marţi, 2 februarie, şi cu bulgarii de la Beroe Stara Zagora, sâmbătă, 6 februarie. Golurile tricolorilor au fost reuşite de Enache (‘5), Ivan (‘6), Alibec (’44), Răduţ (’48) şi Fl. Tănase(‘ 57).

Alte stiri din Sport

Ultima oră