Hagi şi-a schimbat strategia

30 Ian 2016 | scris de Sorin Anghel
Hagi şi-a schimbat strategia


Viitorul Constanţa a progresat de la an la an datorită jucătorilor crescuţi chiar la Academia Gheorghe Hagi. Au fost jucători care au fost vânduţi pe sume frumuşele la echipe mai bogate, însă acum Regele simte că are ocazia să ajungă cu pustii săi în cupele europene şi încearcă să-şi întărească lotul şi cu jucători cu experienţă. Astfel, în această iarnă a bătut palma cu portarul Pecanha, care a mai fost pe la Rapid şi Petrolul, dar a adus şi doi jucători străini.


Francezul Herold Goulon a fost de acord să joace sub comanda lui Hagi, după care a fost urmat de către spaniolul Pablo de Lucas, care a mai jucat în România pentru Petrolul. Viitorul îl mai vrea şi pe Ivan Gonzalez, un fundaş central care dorește să plece de la AŞA Tg. Mureş din cauza problemelor financiare. În clipa de faţă, Gheorghe Hagi are cel mai serios proiect din fotbalul românesc. Creşte tineri talentaţi, pe care mai târziu îi vinde unor cluburi mai mari, are o bază modernă de pregătire, achită la timp salariile, iar echipa este tot mai apreciată în rândul microbiştilor de pe Litoral.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Sport

Ultima oră