Ora 19. România își află adversarele de la EURO 2016

12 Dec 2015 | scris de Cristi Semeghin
Ora 19. România își află adversarele de la EURO 2016

Naționala de fotbal a României își află adversarele de la EURO 2016 sâmbătă seara, când va avea loc tragerea la sorți a grupelor Campionatului European din Franța, la Palais de Congres din Paris, de la ora 19,00 (ora României).

Franța 2016 este primul turneu final de Campionat European la care vor participa 24 de echipe, repartizate la tragerea la sorți în patru urne valorice. Echipele participante vor fi repartizate în șase grupe de câte patru echipe, primele două clasate plus cele mai bune patru ocupante ale locurilor 3 vor avansa în optimile de finală. 

Componența urnelor valorice:
Urna 1: Spania, Germania, Anglia, Portugalia, Belgia;
Urna 2: Italia, Rusia, Elveția, Austria, Croația, Ucraina;
Urna 3: Cehia, Suedia, Polonia, România, Slovacia, Ungaria;
Urna 4: Turcia, Irlanda, Islanda, Țara Galilor, Albania, Irlanda de Nord.

Turneul final va avea loc în perioada 10 iunie — 10 iulie. Meciurile vor fi găzduite de 10 orașe: Lens, Lille, Marseille, Lyon, Nisa, Saint-Etienne, Toulouse și Bordeaux, finala de pe 10 iulie fiind programată la Paris, pe Stade de France.

Alte stiri din Sport

Ultima oră