Scrisoare EMOŢIONANTĂ a lui Adrian Mutu, pe Facebook. „Ies din viaţa de fotbalist supărat...”

21 Mai 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Scrisoare EMOŢIONANTĂ a lui Adrian Mutu, pe Facebook. „Ies din viaţa de fotbalist supărat...”


Sâmbătă, el a postat un mesaj emoţionant pe Facebook, în care sintetizează cei 30 de ani dedicaţi sportului, declarându-se supărat pe timp, pentru că este ireversibil şi pentru că lui i se pare că aceşti 30 de ani au trecut ca o clipire.
Adrian Mutu a jucat în cariera sa de fotbalist la FC Argeș, Dinamo, Inter, Verona, Parma, Chelsea, Juventus, Fiorentina, Cesena, Ajaccio, Petrolul, Pune City şi ASA Târgu Mureș.
Mutu mărturiseşte că pe gazon, cu tricoul cu 10 pe spate şi cu banderola de căpitan pe braţ îşi auzea bătăile inimii amplificate de 1000 de ori.
Redăm mai jos mesajul integral al lui Adi Mut, aşa cum l-a postat în pagina sa de Facebook.
Aici ma opresc! Dupa 30 de ani! Sint chiar peste 30 de ani de cind cu un prieten in fata casei visam sa fim mari. Ies din viața de fotbalist supărat pe timp. Pentru ca e ireversibil si pentru ca 30 de ani au trecut ca o clipire. Azi mi au rămas amintirile: cu golurile, cu antrenamentele, cantonamentele, cu antrenorii, colegii, cu tristețile , cu bucuriile, dar mai ales cu suporterii. Cu romanii mei. Pentru ca atunci cind m-au aplaudat si mi-au scandat numele am simțit ca toată lumea e a mea. Nu fac acum statistici cu performanțele mele. Acestea vor ramine pentru totdeauna. Azi imi caut in suflet. Azi imi vin in minte stadioanele pline de la echipa naționala . Sa joc pentru naționala tării mele a însemnat sa simt mindria aceea pe care am avut o doar atunci cind mi s au născut copiii. La imnul tării mele, acolo jos, pe gazon, cu 10 pe spate si cu banderola de căpitan pe brat , imi auzeam bătăile inimii amplificate de 1000 de ori. N-a existat pentru mine o onoare mai mare ca asta. Si va multumesc! Am jucat pentru mai multe echipe . Toate au un loc special in viața mea.!Fc Argeș , începuturile . Apoi Dinamo, club care m-a aruncat in fotbalul adevărat . Au urmat peste 100 de goluri in Serie A si 35 pentru Echipa Naționala . Dar a fost si Fiorentina . Care are un loc aparte in sufletul meu. Va multumesc fiorentini! M-ați iubit mereu, necondiționat ! Cine considera ca i-am greșit , ii rog sa accepte scuzele mele. Cui m-a criticat, ii multumesc! Le multumesc jurnaliștilor . Au fost parte din povestea mea de fotbalist. Indiferent in ce fel, indiferent cum. Multumesc tuturor pentru tot! N-am fost un înger, dar nici un demon. Am fost eu, Adrian Mutu!
Va mulțumesc din suflet!
Adrian Mutu

Alte stiri din Sport

Ultima oră