BU! 10 semne că te-ai îndrăgostit de un psihopat

02 Iul 2016 | scris de Luiza Moldovan
BU! 10 semne că te-ai îndrăgostit de un psihopat
Arată ca mine şi ca tine. Adică pare normal. Uenori, e remarcabil de jovial şi de atent. 
 
S-ar putea să fie chiar tipul ăsta care ţi-a adus cafeaua sau colegul tău de la job, cu care ai ieşit într-o pauză de ţigară. 
 
Un procent din populaţia globului e formată din psihopaţi care nu sînt asimilaţi unui sistem de specialitate (adică mai pe rom~neşte, nu sînt la <nebuni> sau închisori”. 
 
Psihopaţi sînt peste tot. 
 
Dar cum îl recunoşti? Dacă e chiar tipul pe care abia l-ai cunoscut şi care ţi se pare fantastic? 
 
Ți-am pregătit mai jos o listă cu zece semne că s-ar putea să te fi îndrăgostit de un psihopat. 
 
Bu!
 
1.Te copleşeşte cu idealizări, cuvinte frumoase şi declaraţii de iubire
 
Psihopaţii se mişcă extrem de repede. Ȋţi spun cîte lucruri au în comun cu tine şi cît de perfecţi sînteţi unul pentru celălalt. Ca un cameleon, ei îţi oglindesc speranţele, visele, insecurităţile, ca să formeze o legătură puternică cu tine, făcîndu-te să ai încredere oarbă în ei. Iniţiază imediat o punte de comunicare şi par fascinaţi de tine. Dacă ai o pagină de feizbuc, îţi dedică melodii, poezii şi glume subtile. 
 
2.Se aruncă asupra emoţiilor tale prefăcîndu-se că le e milă de tine şi că sînt foarte empatici. 
 
Identifică foarte repede un teritoriu vulnerabil în inima ta şi-l speculează la greu. Par drăguţi şi inocenţi şi, adeseori, aduc în discuţie un fost partener de viaţă de care încă mai sînt îndrăgostiţi, chiar dacă i-a făcut să sufere. Spun că tot ce au vrut a fost să fie linişte şi pace. Deşi urăsc dramatismele, curînd ai să observ că se înconjoară de dramatisme la orice pas. 
 
3.Te implică într-un triunghi al iubirii
 
Odată ce eşti agăţată, te implică într-un triunghi amoros din care mai face parte fie o exă, fie o potenţială parteneră sau oricine altcineva care le dă atenţie
mărită. Se prea poate să-ţi fi spus deja că tu eştic ea mai importantă din viaţa lor, dar te fac confuză şi te zăpăcesc de cap, făcîndu-te să crezi că au mare nevoie de tine. 
 
4.Rescriu în mod constant realitatea şi exhibă un comportament nebunesc
 
Ȋşi neagă comportmanetul manipulator şi ignoră evidenţele atunci cînd sînt confruntaţi cu ele. Devin foarte critici atunci cînd încerci să le demontezi comportamentul abuziv. Oamenii toxici te fac să crezi că problema nu e abuzul în sine, ci reacţia ta la acel abuz. 
 
5.Te acuză că simţi emoţii pe care ei înţişi le creează în tine
 
Te acuză de gelozie dacă flirtează în mod evident cu altcineva. Te acuză că eşti sîcîitoare după ce te-au ignorat ostentativ cîteva zile. Te acuză de isterie după ce se folosesc de reacţiile tale (pe care ei înşişi  le-au creat în tine). Probabil că te-ai considerat o persoană echilibrată dar asta o să te facă să-ţi pui întrebări dacă nu cumva te-ai ţăcănit la cap. 
 
6.Ai observat că mint într-un mod patologic şi inventează scuze.
 
Ȋntotdeauna există o scuză, pentru orice, chiar şi pentru lucruri care nu necesită scuze. Ȋntotdeauan dau vina pe alţii, niciodată nu e vina lor. Chiar dacă sînt prinşi cu mîţa-n sac, tot nu recunosc nimic şi nu arată nici un fel de jenă. De multe ori, par că vor ca tu să-i prinzi. 
 
7. Provoacă rivalităţi în timp ce-şi menţin aura de inocenţi. 
 
Odată ce şi-au direcţionat toată atenţia ta înspre ei, se concentrează pe alţi oameni, lucru care, iar, e de natură să te confuzeze. Fac mereu lucruri care te fac să te întrebi dacă ai cu adevărat un loc în inima lor. 
 
8.Ȋţi ţin trează atenţia şi-ţi subestimează self-esteem-ul. 
 
După ce, altădată, te-au copleşit cu atenţie şI admiraţie, devin, brusc, plictisiţI de tine. Te lasă cu ochii-n soare şI, brusc, devin foarte iritaţI că-I cauţi. Ȋncepi să te simţI ca o povară pentru ei. 
 
9.Exhibă egoism şi o sete bolnăviciasă de atenţie.
 
După ce te seacă de energie, îţi consumă toată viaţa. Cererea lor de atenţie e insaţiabilă. :i tu, care credeai că eşti singuul lucru din viaţa lor care-i face fericţi! De fapt, ajungi la concluzia că oricine are o inimă poate să fie în locul tău. Ȋn orice caz, sufletul unui sociopat nu poate fi umplut niciodată. 
 
10. Nu-ţi mai recunoşti sentimentele. 
 
Iubirea şi empatia ta s-au transformat, în timp, într-o panică sufocantă. Te scuzi şi plîngi mai mult ca oricînd. abia mai dormi şi te trezeşti obosită şi anxioasă.
 
Habar n-ai cum te-ai transformat din persoana echilibrată şi calmă într-o anxioasă şi panicoasă. Ȋţi sfîşii viaţa, pui capăt prieteniilor şi cauţi tot felul de argumente pentru halul în care ai ajuns. 
 
Ȋntîlnirea cu un psihopat e ca o alunecare într-o gaură neagră. Te fac să suferi şi-ţi sfîşie selfesteem-ul. Ȋţi ignoră cele mai frumoase calităşi şi-ţi provoacă insecurităţi. 
 
Din fericire, poţi să scapi de un psihopat. 
 
Tehnica se numeşte “no contact” şi, chiar dacă nu are efecte de la început, în timp, ai să vezi că merge. 
 
Pur şi simplu, nu-l mai bagi în seamă. 
 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră