Românii, din nou în stradă. La București, peste 20.000 de oameni cer demisia politicienilor

04 Noi 2015
Românii, din nou în stradă. La București, peste 20.000 de oameni cer demisia politicienilor
Update 20:30 - Numărul protestatarilor a depășit cifra de 20.000. Aceștia s-au organizat în grupuri care protestează în mai multe zone ale Bucureștiului. Se strigă "Jos mafia", "Corupția ucide", "Toate partidele, aceeași mizerie!", Generația tânără vine cu deratizarea, "Colectiv", ''Parlament penal, marș la tribunal'.

Update 19:45 - Protestatarii au ajuns in Piata Unirii. Numarul a ajuns la 10.000

Update: 19:30 - Manifestanții se îndreaptă către Parlament. Numărul protestatarilor este de aproape 8.000 .

Update: 19:20 - Circulația rutieră în zonă este întreruptă. Protestatarii afișează pancarte pe care se poate citi: "Pentru crimă și hoție, noi vă vrem la pușcărie", "Jos labele de pe justiție", dar și mesajul "Iohannis nu uita, țara nu este a ta".

Update 19:10 - Manifestantii canta "Ale, Ale, o dorinta sincera, Romania libera", "Vrem spitale, nu catedrale"

Aproximativ 2.000 de oameni s-au strâns în Piața Universității să-și strige nemulțumirile, în a doua zi de proteste. Oamenii au început să se adune în Piaţa Universităţii puțin după ora 18.00, iar atmosfera este una liniștită. Protestatarii scandează lozinci împotriva corupției și se declară nemulțumiți de demisia Guvernului și a premierului Victor Ponta și cer plecarea sau schimbarea întregii clase politice românești.

Știre în curs de actualizare...

Alte stiri din Politic

Ultima oră