Iohannis a promulgat legea indemnizaţiei pentru mame. Cioloş avertiza că nu există bani

18 Apr 2016 | scris de Mara Răducanu
Iohannis a promulgat legea indemnizaţiei pentru mame. Cioloş  avertiza că nu există bani

 

„Personal consider că această lege este una bună şi este bine venită. Vă încurajez să găsiţi în Guvern cele mai bune soluţii pentru a aplica această lege. Vă rog să nu trataţi această lege într-un mod contabil. Este foarte importantă pentru România în contextul demografic“, le-a transmis şeful statului reprezentanţilor guvernului. De asemenea, Klaus Iohannis i-a transmis noului ministru al Muncii să găsească o soluţie bună şi acceptată de toţi actorii implicaţi pentru legea salarizării bugetarilor.

Ce stabileşte legea pentru indemnizaţia mamelor

Noua lege prevede ca indemnizaţia de creştere a copilului va fi de 85% din veniturile părintelui şi se va acorda pentru o perioadă de doi ani, fără niciun plafon. Reamintim că Plenul Camerei Deputaților a adoptat la finalul lunii martie proiectul de lege prin care se elimină plafonul maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului și prin care se stabilește că indemnizația va fi acordată până când copilul împlinește doi ani. Persoanele care timp de doi ani au realizat minim 12 luni venituri supuse impozitului beneficiază de concediu pentru creșterea copilului timp de doi ani și timp de trei ani, pentru copilul cu handicap, după cum prevede unul dintre articolele acestui proiect de lege.

 

Alte stiri din Politic

Ultima oră