Gorghiu și Blaga renunță la Munteanu. Predoiu, a patra opțiune pe lista PNL, vrea Bucureștiul

20 Apr 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Gorghiu și Blaga renunță la Munteanu. Predoiu, a patra opțiune pe lista PNL, vrea Bucureștiul

Anunţul retragerii lui Marian Munteanu vine după o şedinţă în care liberalii s-au reunit pentru a discuta despre candidatura lui Marian Munteanu. Şedinţa de miercuri vine după o alta, care a avut loc marţi seara, pe aceeaşi temă.

"Am avut discuții în ultimele două zile cu liderii partidului, cu reprezentanți din sectoare, în încercarea de a găsi o formulă eficientă. Din păcate, a fost dificil să identificăm o formulă de unitate. Nu se pot câștiga lupte fără unitate, solidaritate și loialitate reciprocă. (...) În consecință, am consimțit în urma acestor discuții să-mi retrag candidatura, am acceptat această chestiune și sunt convins că PNL va găsi o soluție pentru a păstra unitatea acestei echipe, a organizației la București și pentru a oferi bucureștenilor un proiect bun, util și câștigător", a spus Munteanu.

El a mai spus că va reflecta dacă va mai rămâne sau nu membru PNL. "Voi fi în continuare un prieten al PNL, sunt foarte mulţi oameni de calitate, chiar şi printre cei care s-au desolidarizat", a spus Munteanu. 

La o săptămână de la desemnare, fostul lider al studenţilor a fost contestat de unii liberali şi de societatea civilă. Chiar dacă existau informaţii neoficiale privind retragerea candidaturii lui Marian Munteanu, Alina Gorghiu şi Cătălin Predoiu au declarat marţi seară că PNL îl va susţine în continuare. Miercuri, liberalii au cerut CNSAS să verifice dacă Marian Munteanu a fost sau nu colaborator al Securităţii.

Despre această verificare, Marian Munteanu a spus că toţi cei care au făcut "vânzoleala asta o să aibă surprize mari de tot şi foarte neplăcute". "Ne vom ocupa de ei la momentul potrivit", a mai spus fostul candidat liberal.

 

 

Alte stiri din Politic

Ultima oră