Moţiunea de cenzură a fost respinsă. Guvernul Ponta merge mai departe

29 Sep 2015
Moţiunea de cenzură a fost respinsă. Guvernul Ponta merge mai departe
UPDATE 13:01  - Moţiunea de cenzură depusă de liberali împotriva Guvernului Ponta a căzut la votul din Parlament. Au fost 207 voturi "pentru" și 8 "împotrivă". Prin urmare, Guvernul Victor Ponta îşi continuă activitatea. 

UPDATE 12:25
- Parlamentarii au început să voteze moțiunea de cenzură inițiată de PNL. Senatorii și deputații se vor exprima prin vot secret cu bile.

UPDATE 10:25
- Ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților în care se dezbate și se votează moțiunea de cenzură inițiată de PNL, intitulată "Alege între România și Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!", a început. Sunt prezenți 309 deputați și senatori. 

LIVE VIDEO din Camera Deputaților

.......................................................

Parlamentul se va reuni azi pentru a dezbate cea de-a patra moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta, intitulată "Alege între România și Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!". În paralel, liberalii, inițiatorii moțiunii de cenzură, vor organiza un miting în Parcul Izvor, la care sunt așteptați să participe peste 10.000 oameni.
 
Pentru adoptarea moțiunii și, implicit, pentru demiterea Guvernului este nevoie de voturile a jumătate plus unu din numărul total al parlamentarilor, adică 276 voturi. 

Cu o zi înaintea dezbaterii, singurele voturi relativ sigure erau ale liberalilor şi UDMR. PSD, UNPR, ALDE şi grupul minorităţilor naţionale au anunţat că nu vor vota pentru moţiunea de cenzură a PNL. Tot ieri, liderul interimar al PSD a anunțat că parlamentarii coaliţiei de guvernare vor fi prezenţi în plen, dar nu vor vota. 
 
"Susţinem actualul guvern şi respingem motiunea de cenzură de mâine. Decizia noastră este foarte clară: vom fi prezenţi pentru a asigura cvorumul, dar nu o să votăm. Probabil că nu o să vină toţi parlamentarii, nici de la PSD, nici de la UNPR, nici de la ALDE. Este important să asigurăm cvorumul pentru a se finaliza procedura, dar cei care vom fi în sală nu vom vota",  a declarat Liviu Dragnea, după şedinţa coaliţiei.
 
Astfel, cei care vor susține moțiunea de cenzură sunt 176 de parlamentari liberali, 25 parlamentari UDMR și câțiva de la grupul democrat popular și neafiliați, în total fiind puțin peste 200.
 
Concret, Cabinetul Ponta este susținut de 197 parlamentari ai PSD, 63 ai UNPR, 37 ai ALDE, la care se adaugă cei 17 deputați de la minoritățile naționale altele decât cea maghiară care, de regulă, votează cu Guverrnul, deci, în total, peste 300 de parlamentari.
 
Liberalii au admis că șansele ca moțiunea de cenzură să treacă sunt mici, demersul Opoziției, inițiat imediat după trimiterea în judecată a premierului Victor Ponta pentru fapte de corupție, fiind mai curând unul simbolic. 
 
Debaterea moţiunii de cenzură va începe marţi, la ora 10:00. 

Alte stiri din Politic

Ultima oră