UPDATE. Liberalii ameninţă cu plângere penală în scandalul Amendamentul

19 Sep 2016 | scris de Gabriela Antoniu
UPDATE. Liberalii ameninţă cu plângere penală în scandalul Amendamentul

PNL va cere şi retrimiterea la Comisia de învăţământ a iniţiativei prin care se amână pentru anul viitor concursurile pentru posturile de directori de școli, programate de guvern în această toamnă.

"S-a discutat despre subiectul examenelor pentru directorii de școli. Tema, foarte importantă, a fost dezbătută cu toți colegii mei din Comisia de educație. Concluziile sunt două. Una că o să solicităm întoarcerea proiectului la comisie pentru a putea să se lămurească exact despre ce e vorba și cum poate fi împiedicat acest proiect. Și, doi, evident că PNL va face plângere penală pentru a se descoperi cum e posibil ca în Senatul României să se falsifice o semnătură. Vorbim despre Senatul României 2016, falsificări de semnături pentru a menține o stare de politizare în tot ce înseamnă școlile din România", a declarat Alina Gorghiu, la finalul ședinței Biroului Politic Național al PNL, conform Agerpres.

Conducerea PNL a făcut această recomandare în contextul în care Dumitru Oprea, secretarul Comisiei pentru învăţământ din Senat, susţine că nu a participat la şedinţă şi nu a semnat raportul privind iniţiativa PSD pentru amânarea concursurilor de directori de şcoli, relatează mediafax.ro.

"Pe ordinea de zi a şedinţei din 14 septembrie nu a figurat aşa ceva. Eu nu am participat la acea şedinţă. (Nu ştiu-n.r.) cum au procedat că a apărut că eu am semnat în dreptul secretarului. Nu ştiu cine a semnat, dar este treaba altora să identifice cine a făcut păcatul acesta. M-a deranjat că pe o propunere legislativă care viza un articol de lege privind orientarea profesională a tinerilor s-a venit cu un alt articol de lege care să stopeze concursul. Asta este mai gravă decât orice altă nebunie făcută de ei", a declarat senatorul PNL Dumitru Oprea.

Preşedintele Comisiei pentru Învăţământ din Senat, Ecaterina Andronescu, a declarat luni că atunci când a semnat raportul cu modificările pe Legea Educaţiei nu exista semnătura lui Dumitru Oprea.

"Eu pot să spun ceea ce știu: s-a terminat ședința comisiei, s-a întocmit raportul, am semnat pentru calitatea mea de președinte de comisie și rămăsese să se ia semnătura pentru poziția de secretar. (...) Când am semnat, nu exista semnătura secretarului. Raportul putea să ajungă în plen și fără semnătura secretarului și plenul este suveran, putea să îl întoarcă înapoi la comisie, să ceară o revizuire. (...) Domnul profesor Oprea nu a fost la acea ședință, vă confirm acest lucru. Nu a venit", a precizat Ecaterina Andronescu.

Întrebată dacă se teme de plângerea penală pe care PNL dorește să o facă împotriva sa, senatorul PSD a răspuns: "Trăim în vremurile acestea în care oricine poate să spună orice, dar absolut orice și să arunce zoaie peste oricine. (...) De ce să mă îngrijoreze (plângerea penală împotriva sa — n.r.). Eu știu ce am făcut, nu am niciun motiv să fiu îngrijorată"

Citiţi şi:

Ecaterina Andronescu în scandalul Amendamentul: Nu înţeleg toată agitaţia aceasta

Alte stiri din Politic

Ultima oră