Iohannis admite că în primul său an de mandat unele lucruri nu au mers bine

18 Ian 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Iohannis admite că în primul său an de mandat unele lucruri nu au mers bine

"Este o plăcere să vă primesc. A trecut exact un an de când ne-am întâlnit în același loc. Unele lucruri s-au schimbat în bine, altele mai puțin și mă bucur că avem oportunitatea să discutăm unele dintre aceste lucruri", a spus Iohannis la începutul întâlnirii cu Victoria Nuland, conform Agerpres. La rândul său, oficialul american a arătat că vizita sa în România este un prilej de a sublinia că cele două țări sunt buni aliați.

"A fost o zi bună, cu multe progrese", a spus Nuland. La întâlnire au participat și ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, și consilierii prezidențiali Dan Mihalache, Leonard Orban, Andrei Muraru și Ion Oprișor.

La 4 noiembrie, anul trecut,  preşedintele Iohannis declara la Cotroceni că alegerea sa a fost un prim pas către o politică nouă și transparentă, iar de atunci s-au făcut făcut mulți pași în direcția cea bună, pași mai mici, trend perturbat de doua evenimente tragice.

"În ultimele săptămâni, însă, lucurile au dus la o altă turnură. În 20 octombrie, polițistul Bogdan Gigină a murit într-un accident, care a produs multă emoție și multă indignare. După zece zile, a avut loc tragedia de la clubul Colectiv, care a afectat, a atins cel mai sensibil nerv al națiunii române. Oamenii inițial indignați au devenit revoltați. Au așteptat acțiuni, rezultate, demisii din partea unor politicieni care au eșuat. Oamenii au așteptat ca cineva să-și asume răspunderea, să apară acea responsabilizare politică. Majoritatea politicienilor nu au înțeles aceste cerințe decât foarte târziu, foarte târziu au înțeles că nu pot face orice doresc, nu pot ignora voința poporului", a mai spus Iohannis.

Alte stiri din Politic

Ultima oră