Guvernul pregătește o ordonanță de urgență pe tema interceptărilor, care să ocolească decizia CCR

10 Mar 2016 | scris de Cristi Ionescu
Guvernul pregătește o ordonanță de urgență pe tema interceptărilor, care să ocolească decizia CCR

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat că Guvernul a lucrat la o ordonanță de urgență privind interceptările și mâine, după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, Executivul o va adopta.

"Guvernul a lucrat la o ordonanță de urgență, a făcut-o împreună cu Parchetele, cu Ministerul Public, DIICOT și DNA. Mâine avem CSAT și mâine seara Guvernul va adopta această ordonanță de urgență", a spus Prună, la Palatul Victoria.

Ea a precizat că România se află astăzi în situația în care nu are altă infrastructură în materie de interceptare a comunicațiilor decât cea de la SRI, soluția fiind folosirea acesteia cu eliminarea oricărei intervenții umane din partea celor de la Serviciul Român de Informații și cu intervenția exclusivă a procurorului și a poliției judiciare.

În context, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunțat că vineri seară va avea loc o ședință de guvern specială pentru proiectul de ordonanță privind interceptările.

Alte stiri din Politic

Ultima oră