Gorghiu nu vrea alianţă cu Băsescu

09 Ian 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Gorghiu nu vrea alianţă cu Băsescu

"Eu cred că MP-ul condus de Traian Băsescu va avea în mod cert rezultate mult mai slabe decât cel condus de Elena Udrea. Dincolo însă de aceste calcule matematice, vă răspund ferm, ca să nu mai existe alte interpretări, că PNL este incompatibil cu Traian Băsescu", a declarat Gorghiu, la Sinaia, la Școala de Iarnă CNE—TNL: "Educație, cultură și cultură politică", conform Agerpres.

Ea a spus că există zeci de argumente în favoarea acestei incompatibilităţi "pornind de la simpla premisă că PNL crede în democrație, în principii, în idei, iar Traian Băsescu crede în propria persoană și atât".

Cât priveşte negocierile cu PSD pentru sprijinirea candidaților PNL la șefia consiliilor județene, Gorghiu a fost categorică. "Nu, cu PSD-ul este exclus. Negocierile cu PSD-ul sunt excluse, dar, în funcție de rezultatele și de numărul de consilieri al fiecărei formațiuni politice competitoare într-un județ sau altul, conducerea județeană va face discuțiile necesare pentru a obține poziția de președinte de CJ sau de vicepreședinte acolo unde va fi cazul. (...) Nu văd negocieri cu PSD-ul", a declarat Gorghiu.

Alte stiri din Politic

Ultima oră