Gigi Becali vrea să înființeze un nou partid! "Câștigăm alegerile și prima dată dăm bani la biserică și după aia celelalte" (VIDEO)

06 Dec 2015 | scris de Cristi Severin
Gigi Becali vrea să înființeze un nou partid!

După ce Guvernul a luat decizia de a nu mai aloca bani pentru biserică, Gigi Becali a reacționat, afirmând că, în aceste condiții, va cere acordul Patriarhului Daniel pentru a oferi clerului posibilitatea de a intra în politică și a candida la alegerile ce vor avea loc anul viitor. 

Becali intenționează să înființeze un nou partid, ce se va numi Familia Ortodoxă. După condamnarea sa la închisoare, Becali nu dreptul de a candida și de a fi ales, fiindu-i interzisă activitatea politică timp de cinci ani.

"Zero la biserică, nu? Bine, o să vedem ce-o să poa' să facă...  Că dacă o dăm așa, și acum o dau și în politică, o să facem noi un partid din oamenii bisericii. O să merg să vorbesc cu Patriarhul Daniel să dea binecuvântare în BOR, să aibă voie să candideze și preoții și înalții ierarhi, și facem un partid al bisericii și "îmbisericim" România. Și vom avea înalți ierarhi în Parlamentul României, senatori și deputați și preoții, primari prin comune. Câștigăm alegerile și prima dată dăm bani la biserică și după aia celelalte. Așa o să facem, o să vedeți c-o să facem, chiar acum, în 2016! (...) Familia Ortodoxă, așa se va numi!", a declarat Gigi Becali la ieșirea de la slujba de duminică.

 

Alte stiri din Politic

Ultima oră