Dragnea, iritat de negocierile PNL-UNPR

22 Iun 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Dragnea, iritat de negocierile PNL-UNPR

"Când voi avea o declaraţie foarte clară din partea domnului Steriu, oficială, publică, în care să spună că nu au fost niciun fel de discuţii şi că nu se pune problema să facă vreo alianţă cu PNL, ne putem aşeza la masă să discutăm omeneşte, dar cu un partener care nu ne dă senzaţia de instabilitate", a declarat miercuri preşedintele PSD, conform mediafax.ro.

Dragnea a mai spus că informaţiile pe surse privind discuţiile UNPR-PNL nu fac bine relaţiei cu partidul său.

"Eu am avut mai multe întâlniri şi discuţii cu domnul preşedinte Steriu care mi-a zis că din punctul dumnealui de vedere nu s-a schimbat nimic în ceea ce priveşte relaţia UNPR şi PSD. Pe de altă parte, nici nu putem să nu ţinem cont de ceea ce se discută public, pe surse sau chiar direct de către unii lideri politici, despre întâlniri dintre UNPR şi PNL, despre contacte, despre oferte care vin din partea PNL pentru UNPR şi trebuie să recunosc că aceste lucruri nu fac bine relaţiei dintre PSD şi UNPR şi cred că vor apare şi efecte", a spus Dragnea.

 "Mâna PSD e puternică, mână care poate fi forţată greu. (...) Eu nu accept politică de şantaj, categoric nu şi PSD nu va putea fi luat prizonier", a afirmat liderul PSD, întrebat dacă acţiunile UNPR pot fi considerate o forţare a mâinii PSD.

Dragnea a mai spus că PSD este dispus să continue până la alegerile parlamentare discuţiile cu UNPR dacă acesta doreşte păstrarea alianţei cu social-democraţii. Condiţia este ca aceste discuţii să nu fie "parazitate de tot felul de informaţii pe surse".

Alte stiri din Politic

Ultima oră