Diana Tuşa a demisionat din PNL. S-a săturat de ipocrizie

18 Aug 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Diana Tuşa a demisionat din PNL. S-a săturat de ipocrizie


Tuşa a subliniat că de-a lungul timpului Organizaţia PNL Sector 1 a avut rezultate bune, dar că situaţia s-a schimbat în momentul în care conducerea de la centru a început să ia decizii în cadrul filialei.
”Nu aş fi vrut să vorbesc în seara asta. M-am săturat de atâta ipocrizie. M-am săturat să ne facem că schimbăm, dar nu schimbăm nimic, să ascundem gunoiul sub preş şi nu spunem lucrurilor pe nume. Atâta vreme cât noi cei tineri nu vom înţelege atunci când sunt stabilite nişte reguli că trebuie să fie respectate inclusiv de către noi, atâta vreme cât deciziile vin de undeva arbitrar fără niciun fel de criteriu logic vom avea astfel de rezultate (n.r. ca cel de la locale). Credeţi că se vor câştiga alegerile din iarnă aşa? Am ascultat vorbindu-se de opoziţia care trebuie făcută, dar oamenii din sector vor proiecte. Din păcate PNL nu mai are nevoie de oameni cu idei, de oameni cu proiecte pentru cetăţeni, noi trebuie să facem doar opoziţia. (...) Conştientizând că PNL în forma din 2016 nu are nevoie de oameni ca mine, nici de idei, nici de proiecte vă anunţ că eu astăzi îmi dau demisia din PNL”, a spus Tuşa de la tribuna şedinţei.
Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a spus că a luat act de demisia Dianei Tuşa, relatează news.ro.
Diana Tuşa este membru PNL din 1998 şi parlamentar al partidului în mandatul 2008-2012 . La alegerile din 2012 câştigat un al doilea mandat. În 2013 a fost exclusă din partid, alături de Andrei Chiliman. Ea s-a alăturat fundaţiei lui Andrei Chiliman şi Vlad Moisescu, urmându-l pe acesta din urmă în PNŢCD. În iunie 2014 a părăsit PNŢCD pentru PDL, ca apoi să redevină parlamentar PNL, prin fuziunea celor două partide.
Miercuri, prim-vicepreşedintele PNL Adriana Săftoiu a afirmat ironic că, dacă ar putea, i-ar pune pe liberalii care vor să fie pe listele la parlamentare să scrie un eseu despre motivul pentru care vor să candideze, folosind ”cu gramatica din dotare”, fără a fi ajutaţi de consilieri sau de "goagăl", deputatul Diana Tuşa răspunzându-i că liberalii nu sunt ”agramaţi, reduşi mintal sau asistaţi sociali".
Mihai Voicu a fost reales, joi, preşedinte al Organizaţiei PNL Sector 1, în cadrul Adunării Generale de alegeri a filialei, cu 320 de voturi ”pentru” şi trei împotrivă, după demisia din luna iunie, provocată de rezultatele slabe ale liberalilor în Capitală la alegerile locale.
Anunţul a fost făcut preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, care l-a felicitat pe Mihai Voicu pentru victorie.

Alte stiri din Politic

Ultima oră