Traian Băsescu despre vizita premierului în Germania: ”Merkel l-a tratat pe Cioloș ca pe un copil de mingi”

12 Ian 2016 | scris de Mara Răducanu
Traian Băsescu despre vizita premierului în Germania: ”Merkel l-a tratat pe Cioloș ca pe un copil de mingi”

”Am avut o mică discuție pe vizita făcută de premierul Dacian Cioloș în Germania și reacția cancelarului Angela Merkel. Merkel l-a tratat pe Cioloș ca pe un copil de mingi. Înțeleg că guvernul României spune că a fost o vizită oficială, dar nu a fost o vizită oficială, ci una de lucru, care nu a avut decât un obiectiv: ca domana Merkel să-i spună domnului Cioloș poziția Germaniei față de România.

În ceea ce privește afirmațiile doamnei Merkel legate de Spațiul Schengen, aș observa un aspect. Este vorba despre ceea ce datorăm USL-ului. România a ratat intrarea în Schengen în 2012! Vreau să fie foarte clar. Sunt documente ale UE care probează că se aprobase în Consiliul European discutarea intrării României la Consiliul JAI din octombrie 2012.

Lovitura de stat aplicată de USL sub conducerea înțeleaptă a lui Crin Antonescu și Victor Viorel Ponta a făcut ca România să iasă din traictoria intrării în Spațiul Schengen. În 2012 chiar se punea problema ca România să-și autoverifice funcționarea justiției să-și întocmească singură raportul de progres, dar lovitura de stat condusă de cei doi politicieni a făcut ca subiectul să fie scos de pe agenda Consiliului JAI, a Consiliului European, a Uniunii Europene în general. Mă întreb: ce s-a mai ales de cei doi? Pe unde or fi acum marii politicieni din vara lui 2012? Ăsta e rezultatul aventurielor din politică”, a susținut Traian Băsescu, citat de Btv. 

Alte stiri din Politic

Ultima oră