Traian Băsescu, Mesaj Pentru Politicianul-Amorez Crăcea: "Să Ne Arate Aleasa. Înţeleg că Este Plin de Solicitări"

16 Ian 2016 | scris de Veronica Micu
Traian Băsescu, Mesaj Pentru Politicianul-Amorez Crăcea:

"Dincolo de evaluare, trebuie să discutăm și legat de modul cum se dau mesajele, în orice caz Crăcea (Marius Crăcea, președinte interimar al organizației municipale Giurgiu, suspendat din funcție — n.r.) a dat niște mesaje extraordinare de la Giurgiu, dar ar fi bine să se oprească. Nu aș vrea să luați lucrurile în tragic.

Legat de domnul Crăcea am văzut unele abordări. Dacă a fost o strategie a dânsului să facă bine cunoscută organizația Mișcării Populare de Giurgiu a reușit cu prisosință, dar finalul ar trebui să fie să ne arate aleasa, înțeleg că este plin de solicitări și, gata, ar trebui să înceteze cu acțiunile pe această direcție, pentru că scopul și l-a atins.

Dacă a fost deliberat, a trecut puțin pragul, dar dacă se oprește este bine", a afirmat Băsescu în cadrul Colegiului Naţional al MP.

Fostul preşedinte a mai spus că nu este un adept a excluderii lui Crăcea din partid.

"Am vrut să știți că nu sunt un adept al excluderii lui, mai ales că pare un om pregătit, aceasta nu înseamnă că acesta este sistemul de lansare a organizațiilor. Sper că printre voi mai sunt și căsătoriți", a conchis fostul preşedinte.

Alte stiri din Politic

Ultima oră