Fostul europarlamentar Adrian Severin, condamnat la trei ani și trei luni de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă

23 Feb 2016 | scris de Cristi Ionescu
Fostul europarlamentar Adrian Severin, condamnat la trei ani și trei luni de închisoare cu executare.  Decizia nu este definitivă

Fostul europarlamentar Adrian Severin a fost condamnat de ÎCCJ la trei ani și trei luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită și trafic de influență. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Adrian Severin a fost trimis în judecată în septembrie 2013, fiind acuzat că, în perioada decembrie 2010 — martie 2011, a acceptat promisiunea a doi jurnaliști de la publicația britanică "The Sunday Times", care efectuau o investigație sub acoperire, de a-i plăti 100.000 euro anual în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, pe de o parte, și a votării împotriva altor amendamente ce nu corespundeau intereselor societății comerciale pe care aceștia pretindeau că o susțin, pe de altă parte. La suma menționată se adăuga și suma de 4.000 de euro pe zi pentru orice acte efectuate de parlamentar, în legislativul european, în legătură cu depunerea de amendamente.

Alte stiri din Politic

Ultima oră