Tradiţii şi superstiţii. Sfaturi pentru gravide şi cum scapi de negi şi pistrui

01 Feb 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Tradiţii şi superstiţii. Sfaturi pentru gravide şi cum scapi de negi şi pistrui

Dacă, în timpul sarcinii, femeia mănâncă poame îngemănate, va naşte copii gemeni. Tot astfel dacă mănâcă un ou care are două gălbenuşuri. Aceste credinţe se regăsesc până şi la popoarele cele mai înapoiate. „Femeia îngreunată să nu mănânce aripi de pasăre, căci copilul care se va naşte va da necontenit din mâini şi din picioare, parc-ar vrea să zboare”

Tradiţii şi superstiţii. Sarcina. „Când tepşeşti prea tare mămăliga, faci copii gheboşi”. După alţii: „Dacă pătuleşte femeia îngreunată mămăliga, îi va fi copilul pleşuv”. Femeia însărcinată să nu lovească într-un câine sau într-o mâţă, că va face copilul păros. În timpul sarcinii, să nu umble cu păr de porc, căci copilul ce va naşte va căpăta „părul porcului”.

Tradiţii şi superstiţii. Sarcina. Femeia însărcinată să nu mănânce peşti şi melci, căci vor naşte copii băloşi şi mucioşi. E oprit cu totul unei femei însărcinate de a trece peste sau sub o funie întinsă, căci va face copilul cu buricul (cordonul ombilical) încurcat pe după gât. Credinţa aceasta, foarte răspândită în mai toată Europa, o găsim până şi la poporul Aino, din insula Sakhalin (la extremitatea de răsărit a Asiei).

Tradiţii şi superstiţii. Negi. În mod simbolic se vindecă negeii în chipul următor, după o informare din judeţul Suceava: „Cauţi grăunţe de păpuşoi ce cad din saci, când îi duci la moară ca să macini. Iei trei grăunţe de acelea, le mesteci în gură dimineaţa, te ungi cu acele grăunţe sfărâmate pe negei, şi nici nu ştii când scapi de ei. Uneori poţi lua o aţă, faci pe ea atâtea noduri câţi negi ai, pui aţa în pământ, şi când va putrezi, negi nu vei mai avea!

Tradiţii şi superstiţii. Negi. Aromânii, pentru a se vindeca de negi, iau atâtea grăunţe de grâu câţi negi au şi le îngroapă una câte una, zicând la îngroparea fiecărei grăunţe: „Când va învia mortul, atunci să-nvie şi negii” Un leac analog îl găsim întrebuinţat şi în Gemania.

Tradiţii şi superstiţii. Părul. „Cu decoctul viţei albe, adică a curpenului, se spală femeile pe cap, ca să le crească părul lung ca şi el”. Feriga, care are rădăcini filamentoase ce au oarecare analogie cu părul, se întrebuinţează ca leac contra căderii părului.

Tradiţii şi superstiţii. Părul. Când se tund copiii mici, se bagă părul la rădăcina unui pom, ca să le crească părul lung ca pomul. Cine mănâncă seminţe de tigvă (comp. „tivgă goală” = cap pleşuv) îi cade părul: La sârbi, dacă femeia însărcinată fură dovleac, copilul ce va naşte va fi pleşuv.

Tradiţii şi superstiţii. Pistrui. Deoarece ouăle de curcă au pe ele nişte pete mici, ruginii, ca şi când ar avea pistrui, se recomandă ouă de curcă, puse lângă foc, până lasă un fel de apă, cu care se şterg pistruii.

  

Alte stiri din Obiceiuri si Traditii

Ultima oră