Unde mergem? Concerte din weekend

23 Iun 2017 | scris de Alex Revenco
Unde mergem? Concerte din weekend

Vineri, 23 iunie

De la ora 19.00, Green Hours prezintă: Sweet 16, un concert Ţapinarii & Fără Zahăr. Biletele sunt 30 de lei - achitat în avans, pînă în preziua evenimentului, cu un telefon în prealabil la 0788 452 485 sau 35 de lei - achitat în ziua evenimentului (redus la 1/2 pt. elevi, studenți, pensionari & alţi nevoiași ahtiaţi după muzică :) - în limita a 6 locuri). Rezervări: # ideal din timp - pe concerte@greenhours.ro (cf. în max. 48 ore).

The Mono Jacks susține un concert acustic la Grădina cu filme, începând cu ora 20:30 iar intrarea este 35,64 lei. Formaţia este alcătuită din The Mono Jacks înseamnă Doru Trăscău (voce, chitară), Cristian Chiru (bass), Andrei Zamfir (chitară) și John Ciurea (tobe).

De vineri până duminică, la Maison Boheme (Caderea Bastiliei nr. 11), avem Vinil De Vară”.  Gramofon Records vine cu un stock nou de discuri (house, techno, funk, jazz, minimal, rock, hard rock , pop..si altele). Special Guest MadPiano cu o colectie mare de muzica electronica. Sâmbătă : 12:00-4:00- talcioc pe zi, seara Party pe vinil. La Platane Dudescu, Manefiu Urban MIDI, LIXIR Lost Classic, Bogdan DMT MadPiano. Proiectie Imagine - Adrian Surdu. Duminică 14:00 - 22:00- talcioc pe zi pâna târziu. Intrare liberă.

Sâmbătă, 24 iunie

La Arenele Romane, pe 24 şi 25 iunie, între orele 16.15 şi 1 noaptea, se desfăşoară Metalhead Meeting 2017. Alături de headlinerii Ross The Boss, Uli Jon Roth, Cradle Of Filth, Sepultura, Behemoth, Agnostic Front, Myrkur și Bucovina, pe scenă vor mai urca Enemynside (Italia), 5Rand(Italia), Materia (Polonia), Within the Nova (România), Nox Vorago (Suedia), Pokerface (Rusia), MartYriuM (Malta), Arkana Code (Italia), Cretura (Norvegia), Diying Gorgeous Lies (Germania).

Patricia Kaas concertează la Sala Palatului, începând cu ora 20:00.  Artista e în turneul de promovare a celui mai recent album, un proiect cu o nouă abordare muzicală. Biletele au preţuri cuprinse între 120 şi 300 de lei (VIP - 350 lei)

NexT Fantasia are loc la Grădina Botanică, între orele 18.00 şi 24.00, manifestare prezentată de grupul Travka şi NexT Film Festival. În Grădina Botanică își vor face apariția creaturi fantastice, zâne și vrăjitoare care se vor amesteca printre cei prezenți, gata să se lase fermecați de un program de filme vrăjite și de mâncăruri și licori magice, odată reveniți cu picioarele în iarbă după ce muzica celor de la Travka îi va purta prin aer, până-n lună. Intrarea este 25 lei + 5 lei acces in Gradina Botanica-în avans, la intrare, biletul va fi 30 lei + 5 lei acces Gradina Botanica.

Zygoma, Negative Core Project și The Dignity Complex concertează în Club Quantic, de la ora 18:00. Acces General (presale) - 20 lei

Alina Manole susține un concert la Teatrelli, începând cu ora 19:00 iar intrarea este 41,58 lei. Într-o seară plină de semnificații - de sărbătoare a Sânzienelor și de noapte cu Lună Nouă, Alina Manole va crea un nou concept de spectacol, unul multimedia, ce va surprinde o nouă ipostază a artistei. Publicul va asista la un "dialog" între Alina - Cântătoare și Alina - Povestitoare, într-o construcție specială de show care se va numi Necântate 2.0.

Traffic Strings cântă la Sala Radio, începând cu ora 19:00. Alternând între diferite genuri muzicale, Traffic Strings oferă spectatorilor oportunitatea de a experimenta diferite stări emoționale, aducând de fiecare dată, în premieră, piese noi, în repertoriul grupului. Concertul se numește "Tango Aficionado" și va cuprinde un frumos buchet de tangouri argentiniene autentice care vor fi cântate într-o formă instrumentală inovatoare. Biletele sunt Categoria VIP - 75 lei, Categoria 1 - 65 lei, Categoria 2 - 55 lei, Categoria 3 - 40 lei.

The Mission Sunset Rooftop are loc la Promenada Mall, începând cu ora 19:00. Biletele sunt 80 şi 150 de lei, la intrare, 60 şi 100 de lei în avans. Pentru bilete VIP și rezervări mese, 0733 627 846. Petrecerea e susţinută de Luciano, Ernesto Ferreyra și Victor Stancov.

Duminică, 25 iunie

De la ora 21.00 la 1 noaptea, pe 98,3 FM sau la www.bucurestifm.ro, avem emisiunea ISTORIA ROCKULUI. În sumar – invitați DORU ISTUDOR, COSTICĂ SANDU și GEORGE COSTINESCU (M.S.) plus noutăți discografice în premieră pe posturile de radio din România și albumul săptămânii. Realizator: Lenţi Chiriac.

La Templul Coral (Str. Sf. Vineri 9-11) are loc concertul cameral ”Mari compozitori evrei - Offenbach și Mendelssohn Bartholdy”. Din program: Uverturile: "La belle Hélène", "Les bavards", "Barbe-bleue", "Orfeu în infern" de Jacques Offenbach & Simfoniile: "Nr. 4 în do minor", "Nr. 10 în si minor” de Felix Mendelssohn Bartholdy. Eveniment organizat de F.C.E.R.-C.M., C.E.B., Fundația Caritatea. Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii. Interpretează: Camerata Elite. Dirijor: Vincent Grüger.

Alte stiri din Muzica

Ultima oră