Raul Cârstea, planul secund şi un strigăt sonor, prin poezie...

03 Iun 2015 | scris de Cristi Severin
Raul Cârstea, planul secund şi un strigăt sonor, prin poezie...
M-a bucurat Dumnezeu cu prieteni exemplari. Doi dintre aceştia, poeţii Aurelian Titu Dumitrescu şi Ciprian Chirvasiu mi-au dăruit, în anul 2002, cartea lor de dialoguri ,,Ateliere în paragină”. Un volum dedicat memoriei lui Nichita Stănescu, un volum care omagia ,,Antimetafizica”... În discuţiile transcrise în paginile acestei cărţi, l-am întâlnit pe Raul Cârstea. Prietenul prietenilor mei. Scriu acum despre Raul, sub impresia puternică a unui spectacolul recent. Deschid ,,Atelierele...” şi îl citez: ,,Am debutat în Cenaclul Flacăra în 1982, şi, la un moment dat, într-un articol, domnul Păunescu a scris aşa despre mine: «Se află pe gardul dintre Tudor Gheorghe şi Victor Socaciu». Am fost fericit când am reuşit să cad de acolo”.

Peste ani, l-am întâlnit pe Raul Cârstea. L-am perceput ca fiind un om de o modestie ieşită din comun. L-am văzut în spectacole, dar mereu retras, tăcut, ascuns, parcă, la umbra înţelepciunii ancestrale, în secretul basmelor… Părea că dorea şi nu dorea să se arate. Părea că dorea şi nu dorea să ne cânte. Doar atunci când era rugat foarte mult şi foarte adânc, ceda şi prin misterele vocii şi chitării sale ne plăsmuia adevărurile minţii. Aproape cu spaimă, i-am dăruit la un spectacol din povestea ,,Pariu pe prietenie” un volum al meu de versuri. Cu acelaşi gest grăbit şi fără privire mi-a dăruit discul său, ,,Delta Lunară”. Sunt câţiva ani de atunci, de când albumul său răspândeşte în sensibilitatea mea altoi de poem puternic şi narcotic, precum iluzia. Versuri care bat din aripi, devorate de compoziţiile lui Raul Cârstea. Poeţi foarte cunoscuţi alături de poeţi de care nu a auzit nimeni trăiau hrănindu-se cu sângele unor oameni ca mine, topite în acord sonor, de Raul.

,,Zadarnic strigi, zadarnic strig/ Cuvintele se sting în frig…” ,,Bună seara din nou, bună seara, adânc…” Cântecele lui Raul Cârstea, ascultate cu drag prin festivaluri şi întâmplări folk din ţară, preluate cu empatie, până la identificare de alţi cantautori… Îmi amintesc acum ecoul frumos a lui Adrian Bezna: ,,strig, strig, strig, strig…” Încheiat mereu, în aplauzele publicului cu : ,,Raul Cârstea!”

Foarte rarele dialoguri cu Raul m-au făcut să înţeleg că a ales planul secund. Că asta vrea, că îşi asumă acest statut. Am fost  să îl ascult, la un club din Bucureşti. Însoţit splendid, în zvâcnirea sa artistică, de Adi Manolovici. O alăturare de lumină, ca între ploaie şi curcubeu. Priveam şi perplexă de ascultare, l-am întrebat pe cantautorul Ovidiu Mihăilescu: ,,Raul a avut mereu acest tragism pe chip? Chiar şi în vremea colaborării voastre cu grupul «Vouă», un grup de umor?” ,,DA!” mi-a răspuns Ovidiu Mihăilescu. Atunci am înţeles că lirismul şi tristeţea lui Raul Cârstea sunt de dincolo. Tot atunci a început să cânte ,,Dor de Marin Preda”. Am priceput brusc că fiinţa lui Raul este rudă cu entităţi din partea nevăzută a lumii. Care nu se aflau cu noi, acolo, la club... A mai cântat, urcându-ne pe noi în scrijelirea şi uimirea din sărbătorile vrăjite de singurătate. M-am trezit vorbind ca proasta: ,,Au fost versurile Cameliei Radulian!” ,,SUNT versurile Cameliei Radulian” m-a taxat Raul. Mi-am cerut apoi, iertare. Doream doar să o aduc pe prietena noastră, alături, la o masă de pe Calea Dorobanţilor.

Iar acum, îl rog pe Raul Cârstea să mă taxeze mereu, aducându-mi aminte că nu ştiu nimic. Absolut nimic despre cum marea poezie devine cântec. Şi în general, nu ştiu nimic despre strigătul din poezie pe care un om cu har îl transformă în monument sonor, prin acorduri. Pentru că port rochii lungi, nu ştiu nici cum este să sari garduri...Am învăţat, însă, că vânătăile sufleteşti pot deveni tatuaje de diamant. Am învăţat că Dumnezeu pictează pentru noi prin vocile şi tăcerile unor semeni. Unul dintre ei se numeşte Raul Cârstea.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Muzica

Ultima oră