Kings of Leon, concert la Bucureşti, pe Arena Naţională !

31 Ian 2017 | scris de Alex Revenco
Kings of Leon, concert la Bucureşti, pe Arena Naţională !

Populara formaţie rock din Nashville vine pentru prima oară în România pentru a susţine sâmbătă, 17 iunie, un show pe Arena Națională.

Concertul face parte din turneul de promovare al celui mai recent album intitulat “WALLS” și este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului București. Headlineri ai celor mai mari festivaluri din lume: Glastonbury, Coachella, Roskilde și Lollapalooza (Berlin, Chicago, Santiago Chile), în 14 ani de carieră, cei patru Kings Of Leon au produs 7 albume, au vândut peste 18 milioane de albume și peste 24 de milioane de single-uri în întreaga lume și au câștigat 2 premii Grammy: unul pentru “Sex on Fire” în 2009 și unul pentru “Use Somebody” în 2010.

Îmbinând mai multe stiluri ca hard rock, alternative rock și garage rock, Kings of Leon, s-a bucurat de succesul inițial, în Marea Britanie, obținând primele poziții în “Top 40 Single”, două premii BRIT în 2008 și un premiu Juno. Mai mult, primele trei albume ale trupei au cucerit rând pe rând poziții fruntașe în top “5 UK Albums”.

 

Cel de-al treilea album , “Because of the Times”, de asemenea, a atins poziția #1. După lansarea “Only by the night” în septembrie 2008, formația a obținut succes și în Statele Unite. Single-urile „Sex on Fire”, „Use Somebody” și „Notion” s-au clasat toate pe poziția #1 în topul ”Hot Modern Rock Tracks”. Albumul a fost certificat cu platină în Statele Unite, și a fost cel mai bine vândut album din 2008 în Australia, fiind certificat cu platină de nouă ori. Cel de-al 5-lea album al formației, “Come Around Sundown”, a fost lansat pe 18 octombrie 2010, iar cel de-al 6-lea album, “Mechanical Bull”, a apărut pe 24 septembrie 2013. “WALLS”, cel mai recent album și cel care marchează numărul șapte, a fost lansat pe 14 octombrie 2016.

Formaţia americană formată în Nashville, Tennessee, este compusă din frații Anthony Caleb Followill (vocal, chitară ritmică), Ivan Nathan Followill (tobe, percuție, back vocal) and Michael Jared Followill (chitară bass, back vocal), și vărul lor Cameron Matthew Followill (chitară, back vocal).

Biletele au preţuri cuprinse între 95 şi 500 de lei, disponibile pe www.bilete.ro și reţeaua magazinelor partenere.

 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră