Cum să vezi gratis un show privat, când eşti de la stat

16 Aug 2016 | scris de Alex Revenco
Cum să vezi gratis un show privat, când eşti de la stat

Duminică seara, peste 30.000 de spectatori s-au adunat în Piața Constituției să o vadă pe frumoasa Rihanna, la primul ei concert în România.

74 de minute în loc de 90 și fără bis

Cei prezenţi au urmărit  show-ul divei şi al trupei de dansatori, au ascultat cântece mai noi sau mai vechi precum 'Stay', 'I like the way you lie', 'Pour it up', 'Bitch, better have my money', 'All of the lights', 'Umbrella', 'Desperado' etc. Totuşi lumea a fost nemulțumită că show-ul mult aşteptat în loc să fie de 90 de minute a avut doar 74 și a fost și fără bis.


Mii de spectatori au văzut show-ul moca

Alături de cei care şi-au luat bilete la diamond, golden, normal şi VIP la spectacolul Rihannei au asistat şi câteva mii de ‘intruşi’ pe peluza din faţa Palatului Parlamentului. Fosta Casă a Poporului- ce se dorea o construcţie de preamărire a socialismului a devenit Palatul Parlamentului iar astăzi se vrea un simbol al democraţiei prin intermediul instituţiilor pe care le găzduieşte (Camera Deputaţilor, Senatul, Consiliul Legislativ, Curtea Constituţională).

Obiectiv strategic de importanţă deosebită

Indiferent ce se spune despre ea (de la impresionantă la oribilă), clădirea intră în categoria obiectivelor strategice, “de importanţă deosebită pentru activitatea statului.” Asta presupune unităţi de jandarmi care asigură “supravegherea accesului la intrările situate pe perimetrul exterior şi asigurarea ordinii şi liniştii publice în spaţiul dintre perimetrul exterior şi clădirea palatului.” Dacă cineva, oarecare, încearcă să intre în “perimetru” este reţinut imediat. Întrebarea este cum mii de oameni (cum rezultă din fotografia alăturată) au intrat nestingheriţi la concertul Rihannei?

Alte stiri din Muzica

Ultima oră