Cu un nou solist, Abigail lansează "Respir"

08 Oct 2016 | scris de Alex Revenco
Cu un nou solist, Abigail lansează

Este primul extras pe single de pe albumul la care formaţia lucrează de zor şi care va conţine zece cântece.


Odată cu acest single, Abigail dezvăluie şi identitatea noului solist vocal, în persoana lui Ioan "John" Preda (foto). Acesta a mai activat şi în trupa Concurrency in Knowledge. John îl inlocuieşte, astfel, pe Mihu după o aventură de aproape 6 ani impreuna. Mihu, ramane, însă, apropiat de Abigail, atât prin proiectele pe care le vor avea împreună, în continuare, cat şi sufleteşte. Vocea sa se va regăsi pe acest album, dar toate amănuntele la timpul lor.

Cântecul "Respir" nu este unul definitoriu ca stil (funeral doom) pentru formaţie, însă prefigurează atmosfera care se va regăsi pe acest album şi care poartă titlul provizoriu de "Dark Days Turned Into Blue Nights". Mai mult ca sigur că numele va fi schimbat, având în vedere decizia ca 8 dintre cele 10 cantece să fie cantate în limba română, încă o premieră pentru doom-ul romanesc.

Ca un amănunt legat de această lansare, din pacate, ea vine în ziua în care un prieten de demult a plecat spre o lume mai bună. Aşa încât, baieţii au considerat să dedice acest cântec memoriei lui Dorin şi care a încercat câteva repetiţii alături de ei în 2007. Mesajul cântecului este, totuşi, unul pozitiv şi afirmă dorinţa de viaţă a celor care trec prin drame psihologice personale.

Este un cântec dedicat tuturor acelora care se luptă cu depresii severe, borderline şi care îşi inhibă strigătele de ajutor. Dacă aveţi asmemena prieteni printre voi, ajutaţi-i cât încâ nu e prea tarziu..."Sunt nor luat de vant.../Înfrânt, vreau să simt iar./Inspir./Expir." Videoclipul este produs, editat şi regizat de către Răzvan "R" Alexandru, de asemenea membru în Abigail. Absolvent de regie de film, Răzvan a mai colaborat şi cu artişti precum Eye of Solitude, Gothic, Taine, Clouds şi alţii.

Alte stiri din Muzica

Ultima oră