Astăzi şi mâine, farfarello live @ Clubul Ţăranului

25 Feb 2017 | scris de Alex Revenco
Astăzi şi mâine, farfarello live @ Clubul Ţăranului

Mani Neumann fostul violonist al grupului Phoenix,  va susţine două concrete la Clubul Țăranului Român, pe 25 februarie, de la ora 22:00 şi pe 26 februarie, de la ora 21:00.

Mani Neumann- neamţul cu „suflet de român“ - îl va avea alături de el pe scenă pe chitaristul Ulli Brand, partenerul său muzical de peste 37 de ani. Nemţii or să fie acompaniaţi și de doi muzicienii români: Eugen Amarandei (bass) şi Gabriel Bălaşa (percuţie). Biletele la concertul farfarello sunt 30 de lei, disponibile la intrare, în seara evenimentului, pe strada Monetariei nr. 3

Mani Neumann, supranumit în Germania Der Teufelsgeiger („Violonistul Diavolului“), este un maestru al viorii şi blockflöte. Este cunoscut în România şi ca urmare a activității sale de violonist în legendara formație Phoenix (din 1978 până în 2008), pentru care a fost recompensat de Preşedintele României cu ordinul „Meritul cultural“ în grad de Cavaler. Din 1982 și până astăzi cântă împreună cu Ulli Brand în formația farfarello.

Ulli Brand este considerat unul dintre cei mai buni chitarişti din Europa, fiind recunoscut pentru stilul său unic în care interpretează muzica la chitară acustică cu 6 şi 12 corzi. Specialitatea lui este chitara acustică, pe care o combină cu “diferite efecte de ecou polifonice”. Ulli face ca sunetul farfarello să fie unic, reuşind cu o singură chitară acustică, să “țină” atât armonia, cât şi bassul.

Membrii fondatori ai grupului farfarello, Mani Neumann (vioară, blockflöte) şi Ulli Brand (chitară), vă invită într-o “călătorie muzicală prin propria lor istorie”. Ethno, jazz, rock și clasică sunt stilurile care pot reda un pic din culoarea muzicală farfarello. În acest turneu ei vor interpreta, în primă audiție, şi melodii de pe noul lor album "ZeitZone", lansat în 2016 în Germania, dar și lucrări apărute pe discurile mai vechi. Grupul combină folclorul est ‐ european, cu jazzul, rockul şi muzica clasică, pe ritmuri moderne cu acorduri de vioară şi chitară. Cu 20 albume la activ şi peste 4.000 de concerte în întreaga lume, formaţia germană și-a câștigat fani oriunde a concertat.

Invitaţii farfarello în acest turneu sunt doi muzicieni români deosebit de experimentaţi și talentaţi: percuţionistul Gabriel Bălasa, unul dintre cei mai activ percuţioniști de pe scena muzicală românească, un muzician inventiv și imprevizibil, care pe durata turneului și-a căpătat porecla de "one hand drummer", dat find stilul său unic în care cântă la percuţie cu o mână și la tobe cu o alta. Al doilea invitat este bassistul Eugen Amarandei, un muzician pe cât de tehnic pe atât de inspirat, care s-a desfășurat în ultimii 30 de ani aproape în întregime doar pe scena jazzului.

17 concerte în 15 oraşe

Concertele grupului german farfarello din Clubul Țăranului Român, închid turneul pe care celebra trupă farfarello la sustinut in România. 17 concerte în 15 orase: Timişoara, Arad, Oradea, Baia Mare, Reghin, Bistriţa, Cluj, Tulcea, Constanţa, Târgu Jiu, Petroşani, Braşov şi Bucureşti.

Alte stiri din Muzica

Ultima oră