Artistul multimedia Costin Chioreanu a ajuns cu Twilight Visions în Grecia (video)

12 Oct 2017 | scris de Alex Revenco
Artistul multimedia Costin Chioreanu a ajuns cu Twilight Visions în Grecia (video)

Termenul „twilight visions” se referă la abilitatea de a vedea în condiţii reduse de iluminare şi probabil că nu există o definiţie mai bună pentru creaţiile graficianului român din spatele studioului Twilight 13 Media.

Cea mai recentă expoziţie bazată pe lucrările lui Costin Chioreanu a avut loc recent în Atena, unde a expus numeroase ilustraţii create în ultima vreme pentru diferiţi muzicieni, precum cei din formaţiile At the Gates, Warning, Spiritual Beggars, Suplhur, sau The Thirteenth Sun, incluzând şi lucrări prezentate în premieră, cum ar fi o reprezentare grafică realizată pentru trupa sa de dark avant-garde, Bloodway, una pentru grupul de technical metal Cerebrum din Grecia şi o lucrare personală.

Numeroşi artişti din scena grecească au luat parte la această expoziţie, aşa că puteţi prinde ceva din atmosfera de-acolo dacă vă uitaţi la documentarul de mai jos, unde găsiţi interviuri cu câţiva dintre cei care au participat la acest eveniment, atât vizitatori, cât şi cei care au contribuit la organizarea expoziţiei, adică Vassilios Filippakopoulos de la Underflow Record Store & Art Gallery şi George Bokos de la Grindhouse Studio Athens.

https://www.youtube.com/watch?v=twwB7MekrAY

Alte stiri din Muzica

Ultima oră