Administratorii averii lui Michael Jackson au lansat duminică seară pe YouTube concertul „Live in Bucharest”

04 Mar 2019 | scris de M. C.
Administratorii averii lui Michael Jackson au lansat duminică seară pe YouTube concertul „Live in Bucharest” Galerie foto (2)

Administratorii averii lui Michael Jackson au lansat duminică seară concertul „Live in Bucharest (The Dangerous Tour)” pe YouTube în acelaşi timp cu documentarul „Leaving Neverland” al HBO, relatează News.ro.

Concertul are o durată de două ore, la fel ca cele două părţi ale documentarului realizat de Dan Reed, în care artistul este acuzat de molestarea unor minori.

Lansarea a fost anunţată le contul de Twitter al artistului. „Live in Bucharest” va fi disponibil pe YouTube pentru o perioadă limitată.

Luni seară, un alt concert Michael Jackson va fi lansat, „Live at Wembley Stadium”, în acelaşi timp cu partea a doua a controversatului documentar.

Prin acestea, administratorii averii lui Michael Jackson încearcă să distragă atenţia şi să discrediteze documentarul care a avut premiera în Statele Unite duminică, la ora 20.00 (pe Coasta de Vest). În România, el va fi disponibil din 8 martie, pe HBO GO.

În documentarul „Leaving Neverland” se vorbeşte despre cum Jackson, aflat în vârful carierei, a început - aparent - o relaţie cu doi băieţi, în vârstă de 7 şi 10 ani, şi familiile lor.

Cei doi, Wade Robson şi James Safechuck, acum în vârstă de peste 30 de ani, susţin că au fost abuzaţi sexual de Jackson şi dezvăluie cum au depăşit asta după ani.

Robson, în vârstă de 36 de ani, povesteşte cum a fost molestat de Jackson de la 7 la 14 ani. De cealaltă parte, Safechuck, care a apărut alături de Jackson într-o reclamă Pepsi, a declarat că a fost abuzat de cântăreţ de la vârsta de 10 ani.

Administratorii averii lui Michael Jackson au intentat în luna februarie un proces reţelei HBO, pe care o acuză că a încălcat o clauză de non-discreditare prin decizia de a difuza documentarul „Leaving Neverland”. Ei cer daune de 100 de milioane de dolari.

Documentarul „Leaving Neverland” a avut premiera în ianuarie, la festivalul Sundance, şi s-a bucurat de critici favorabile.

 /

CITIȚI ȘI: Nouă ani de la moartea Regelui Muzicii Pop. Câţi i-au ştiut suferinţele lui Michael Jackson?

Alte stiri din Muzica

Ultima oră