Schimbare în topul celor mai fericite ţări din lume. Ce ţară este pe primul loc

15 Mar 2018
Schimbare în topul celor mai fericite ţări din lume. Ce ţară este pe primul loc

Schimbare de poziţie în Raportul Mondial al Fericirii 2018, primul loc fiind ajudecat de Finlanda, care a devansat Norvegia, iar ultimul loc este ocupat de Burundi.

Raportul Mondial al Fericirii 2018, realizat de Reţeaua de Soluţii pentru Dezvoltare Durabilă (SDSN), un program mondial al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), a clasificat nivelul de mulţumire din 156 de ţări conform scorurilor obţinute la evaluări privind PIB-ul pe cap de locuitor, asistenţă socială, speranţa de viaţă sănătoasă, libertate socială, generozitate şi absenţa corupţiei.

Finlanda a urcat pe primul loc în acest clasament de pe a cincea poziţie ocupată anul trecut, detronând astfel Norvegia.

Ca de obicei, şi în 2018 primele zece locuri ale topului celor mai fericite ţări din lume sunt dominate de state nordice. Primele clasate sunt: Finlanda, Norvegia, Denemarca, Islanda, Elveţia, Olanda, Canada, Noua Zeelandă, Suedia şi Australia.

Statele Unite se află pe locul al 18-lea, cu patru poziţii mai jos faţă de anul trecut.

Marea Britanie ocupă locul al 19-lea, iar Emiratele Arabe Unite se află pe locul 20.

România se află pe poziţia 52 în acest clasament cu 156 de poziţii.

Un capitol al raportului de 170 de pagini este dedicat problemelor de sănătate nou apărute precum obezitatea, depresia şi criza substanţelor opioide, care se manifestă în special în Statele Unite unde prevalenţa tuturor acestor trei provocări a înregistrat cea mai rapidă creştere faţă de majoritatea celorlalte state.

Deşi în ultima jumătate de secol venitul pe cap de locuitor din Statele Unite a crescut semnificativ, indicele de fericire a fost afectat de slăbirea reţelelor de asistenţă socială, de o accentuare a percepţiei privind prezenţa corupţiei în instituţiile guvernamentale şi în mediul de afaceri şi de diminuarea încrederii în sectorul public.

În premieră de la iniţierea sa, în anul 2012, raportul, care se bazează pe o varietate de organizaţii de votare, cifre oficiale şi metode de cercetare, a luat în calcul gradul de fericire al imigranţilor născuţi în străinătate din 117 ţări. Finlanda a obţinut şi la această categorie rezultatele cele mai bune, ceea ce a oferit acestei ţări un avantaj statistic.

Persoanele străine născute în străinătate erau cel mai puţin fericite în Siria, o ţară împotmolită într-un război civil de şapte ani.

 

Alte stiri din Life style

Ultima oră