Pisicile şi câinii îşi amintesc evenimente petrecute cu ani în urmă

29 Feb 2020
Pisicile şi câinii îşi amintesc evenimente petrecute cu ani în urmă

În cadrul unui studiu realizat de oameni de ştiinţă danezi, stăpâni de câini sau pisici au fost întrebaţi dacă au observat că animalele lor de companie ar avea amintiri. 80% dintre cei chestionaţi au confirmat faptul că animalele lor au avut amintiri despre diverse evenimente de viaţă, notează bucurestifm.ro.

Cercetătorii denumesc această memorie episodică. Amintirile au apărut de obicei atunci când au fost asociate cu un loc anume.

Psihologii Amy Lewis şi Dorte Berntsten de la Universitatea Aarhus au efectuat un sondaj asupra a 375 de proprietari de pisici şi câini care au animale de companie de cel puţin şase luni.

80% dintre respondenţi au prezentat dovezi convingătoare despre faptul că animalele lor au demonstrat că au memorie episodică. Cel mai adesea, şi-au adus aminte de lucruri întâmplate cu luni în urmă. Jumătate dintre animale aveau amintiri recurente.

Stăpânii de câini au susţinut că animalele lor au o memorie mai bună decât pisicile. Dar echipa de cercetători avertizează că nu ar trebui să se tragă concluzii pripite.

Câinii îşi exprimă emoţiile mai puternic, în timp ce emoţiile pisicilor sunt mai nuanţate şi acest lucru ne poate înşela cu uşurinţă în legătură cu memoria lor. Dar, cu siguranţă, pisicile îşi amintesc mai bine experienţele induse de sunet.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Life style

Ultima oră