Dieta ciudată, destinată încetinirii îmbătrânirii prin imitarea postului

30 Apr 2019 | scris de Gabriela Antoniu
Dieta ciudată, destinată încetinirii îmbătrânirii prin imitarea postului

Să nu mănânci prea mult timp este, desigur, periculos - sau chiar fatal, dar beneficiile potențiale ale postului asupra sănătăţii merg dincolo de pierderea în greutate. Această practică poate preveni unele efecte ale îmbătrânirii, prelungind viața și bolile, inclusiv forme de cancer, relatează uk.businessinsider.com.

Aceste efecte observate asupra sănătății au determinat mulți oameni să încerce să urmeze regimuri precum postul intermitent - în care oamenii nu mănâncă timp de 12 până la 18 ore într-o zi sau timp de 36 de ore săptămânal.

Dar, oricât de bun ar fi postul, e greu de urmat. Chiar și dietele cu repaus intermitent sunt incomode și greu de respectat. În plus, profesioniștii din domeniul medical, în general, nu recomandă ca oamenii să stea zile întregi fără să mănânce.

Pentru a ajuta oamenii să benefieze de post, dar în acelaşi timp să mănânce normal în cele mai multe zile, directorul Institutului de Longevitate de la Universitatea din California de Sud, Valter Longo, a conceput o dietă numită "dieta care imită postul".

Acest plan de alimentaţie permite oamenilor să mănânce ceea ce doresc de cele mai multe ori, dar, de fiecare dată, trebuie să reducă drastic numărul de calorii și să mănânce un amestec specific de nutrienți timp de cinci zile.

Printr-o companie numită L-Nutra, Longo vinde ceea ce el numeste kitul de masă ProLon, despre care cercetările sale spun că are un amestec potrivit de nutrienți pentru a imita efectele postului. Costurile sunt între 250 și 300 de dolari, în funcție de câte kituri sunt achiziționate la un moment dat.

Potrivit  Bloomberg, peste 52.000 de persoane au încercat până acum Prolon. Dar dacă achiziționarea unui kit de masă este mai bună decât alte diete - sau dacă acesta are într-adevăr efecte pe termen lung asupra sănătății, aşa cum speră Longo și alții - nu este încă dovedit.

Ce e în cutie
Mesele ProLon sunt pe bază de plante și cu conținut redus de proteine ​​- kitul include supe, batoane, biscuiți, măsline, băuturi și suplimente. Mâncărurile sunt concepute pentru a păcăli, teoretic, organismul că e pe "modul repaus", în timp ce mai primește ceva de mâncare.

Alimentele pot varia în funcție de greutatea subiectului, dar ideea de bază este că oamenii consumă aproximativ 1100 de calorii în prima zi și 750 de calorii în zilele 2 şi 5.

Într-un studiu al dietei, participanții au consumat 1090 de calorii în prima zi (proteine ​​10%, grăsimi 56%, carbohidrați 34%). Pentru zilele doi-cinci au consumat doar 725 de calorii (9% proteine, 44% grăsimi, 47% carbohidrați). Majoritatea carbohidraților au provenit  din legume.

Unul dintre participanţi, Usha Lee McFarling, a detaliat exact ceea ce a mâncat în cele cinci zile ale dietei. Mâncărurile sale includ batoanele cu nuci, măslinele, biscuiții de kale și semințe, deserturile "choco-crisp" și supele cu roșii, quinoa și legume. Băuturile includ ceai de mentă, de hibiscus și un fel de băutură energizantă.

Merită oare?
Se prepupune că dieta care imită postul înseamnă mai mult decât pierderea în greutate. Scopul este ca prin afectarea diferitelor căi biologice, mai ales unul numit factor de creştere asemănător insulinei-1 sau IGF-1, oamenii pot regla mai bine zahărul din sânge şi se pot proteja împotriva cancerului şi a altor boli.

E nevoie însă de mai multe cercetări înainte ca oamenii de știință să poată spune clar că această dietă - sau orice regim alimentar pe bază de post - reduce factorii de risc pe termen lung în cazul acestor boli.

Datele existente până acum sunt, totuși, promițătoare. Testele pe oameni au demonstrat că, cel puțin pe termen scurt, factorii privind riscul de îmbolnăvire par să scadă, oamenii pierd în greutate și dieta pare să fie sigură.

Longo a declarat anterior pentru Business Insider că e de părere că acest tip de regim ar trebui să devină parte din îngrijirea medicală, lucru pe care ar putea-l acoperi asigurarea. (Pentru moment, oamenii trebuie să obțină aprobarea de la un dietetician sau un medic specialist înainte de a cumpăra ProLon.)

Dar, la  prețul actual, kiturile de masă ProLon nu sunt prea accesibile. Pentru a spune dacă acest tip de post poate avea, cu adevărat, beneficii pentru sănătate, 

 

 

Alte stiri din Life style

Ultima oră