Horoscop chinezesc 2017. Ce ne rezervă astrele în anul Cocoşului de Foc

15 Ian 2017
Horoscop chinezesc 2017. Ce ne rezervă astrele în anul Cocoşului de Foc

Horoscopul chinezesc ne-a pregătit pentru 2017 un an sub semnul Cocoșului de Foc, care va începe la 28 ianuarie 2017 și se va sfârși la 15 februarie 2018.

Vești bune pentru toată lumea, Cocoșul fiind un semn al răsăritului, trezirii la viaţă şi al triumfului, ni se promite ca anul acesta să sfideze cursul pe care s-au îndreptat precedenții, și să fie un an al marilor reuşite, evident condiţionate de străduinţe, perseverenţă şi răbdare.

Culorile norocoase în horoscopul chinezesc pe 2017 au fost alese ca fiind auriu, galben şi maro, numerele norocoase sunt 5, 7 şi 81, iar florile ce aduc norocul în acest an sunt gladiola şi creasta cocoşului.

Conform celor enunțate de specialiști, în 2017, sub semnul Cocoşului vom fi îndrumați să ne concentrăm pe punctualitate, sincronizare a acţiunilor noastre majore şi consecvenţă, să ne smulgem din inerţie, să ne trezim dintr-o relativă letargie, din somnul impus de rutină şi obișnuință, să nu mai amânăm de azi pe mâine demersurile noastre decisive, să prindem din zbor orice oportunitate fugară ivită în faţa ochilor şi să fim vigilenţi, atenţi la tot ceea ce se petrece în jurul nostru.

Şobolanul (anul naşterii: 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008) are parte de împliniri în viaţa de familie, o activitatea socială intensă şi fertilă, şi poate fi nevoit să facă mai multe eforturi în carieră pentru a se smulge dintr-o rutină tinzând să-i aţipească creativitatea şi spiritul de iniţiativă. Se impune să-şi aloce un sporit răgaz odihnei şi relaxării.

Bivolul (anul naşterii: 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009) poate avea câteva oportunităţi neaşteptate în afaceri, trebuie să-şi ţină în frâu emotivitatea pentru a evita să fie rănit în relaţiile cu oamenii şi să îşi stăpânească încăpăţânarea, astfel încât să nu atragă dificultăţi în existenţa sa.

Tigrul (anul naşterii: 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009) pare să aibă noroc în demersurile ţinând de studii, să fie nevoit să facă faţă unei competiţii dure în carieră şi i se impune să fie mai grijuliu faţă de starea sa de sănătate.

Iepurele (anul naşterii: 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1998, 2011) nu se împacă foarte bine cu Cocoşul, aşa că poate să fie antrenat în situaţii dificile, fiind nevoie să dea dovadă mereu de o cât mai mare diplomaţie în interacţiunea socială.

Dragonul (anul naşterii: 1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 1999, 2012) este compatibil cu Cocoşul, treburile îi merg ca unse în profesie sau învăţătură, însă nu trebuie să-şi forţeze norocul şi să rişte prea mult în plan financiar şi profesional.

Şarpele (anul naşterii: 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2000, 2013) intră cu uşurinţă pe sub pielea Cocoşului, fiind aşadar probabil să-şi înfrângă competitorii din sfera financiară şi profesională, să acumuleze multă avere şi să aibă prilejul de a călători mai des.

Calului (anul naşterii: 1942, 1954, 1966, 1978, 1990, 2002, 2014)nu i se rezervă nici mari probleme, nici oportunităţi nemaipomenite în 2017. Deşi nu străluceşte în viaţa socială, ideile lui originale îi dau prilejul să se afirme profesional şi să aibă de câştiguri consistente.

Oaia (anul naşterii: 1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003, 2015)pare să aibă parte de un an incitant, plin de experienţe de viaţă plăcute şi semnificative. Chiar dacă va trebui să facă mari cheltuieli, acestea îşi vor arăta curând roadele.

Maimuţa (anul naşterii: 1944, 1956,1968, 1980, 1992, 2004, 2016)se poate aştepta să îi fie recompensate eforturile şi perseverenţa din ultimii ani, fie din punct de vedere financiar, fie sentimental.

Cocoşul (anul naşterii: 1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005, 2017), chinezii cred zodia care guvernează un anumit an nu este auspicioasa nativilor respectivului semn zodiacal. Cocoșii pot avea, în consecinţă, piedici în drumul spre obiectivele lor principale, piedici pe care nu trebuie să le pună la inimă, ci care ar trebui să-i ambiţioneze, să-i facă să-şi dovedească cu orice preţ valoarea.

Câinele (anul naşterii: 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006, 2018) are de înfruntat un rival puternic în afaceri sau în viaţa personală. Duelul cu acesta îi poate face să înţeleagă că nu a făcut o investiţie inspirată în sfera financiară sau cea sentimentală.

Porcul (anul naşterii: 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007) ţine să se agaţe cu orice preţ de confortul şi siguranţa căminului, o persoană ivită ca din senin în existenţa sa îi poate deschide ochii asupra unor dimensiuni nebănuite ale lumii.  

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Reportaj

Ultima oră