A murit soția lui John Travolta, actrița Kelly Preston. Avea doar 57 de ani

13 Iul 2020 | scris de A.V.
A murit soția lui John Travolta, actrița Kelly Preston. Avea doar 57 de ani

Familia Travolta este în doliu: Kelly Preston, soția lui John Travolta și mamă a trei copii a murit, la vârsta de 57 de ani, anunță Reuters.

Actriţa americană, cunoscută pentru roluri din filme precum ''Jerry Maguire'' şi ''Twins'', a decedat după doi ani de luptă cu cancerul la sân, a anunţat duminică seară pe Instagram soţul acesteia, John Travolta, potrivit Reuters.

''Vă anunţ cu cea mai mare durere în suflet că minunata mea soţie, Kelly, a pierdut bătălia pe care o duce de doi ani cu cancerul la sân'', a scris pe reţeaua de socializare actorul de 66 de ani, celebru pentru rolul din pelicula ''Grease''.

Kelly Kamalelehua Smith, pe numele său real, s-a născut în Honolulu. Actriţa şi-a schimbat numele în Kelly Preston înainte de obţinerea primului rol în comedia romantică ''Mischief'', din 1985, după care a făcut parte din distribuţia unei alte comedii cu adolescenţi, ''Secret Admirer''.

Travolta, vedeta unor filme muzicale precum ''Saturday Night Fever'' şi ''Grease'', a cunoscut-o pe Preston în 1988, când au jucat împreună în pelicula ''The Experts''. S-au căsătorit pe 5 septembrie 1991, la Paris.

Cei doi sunt părinţii Ellei, în vârstă de 20 de ani, şi ai lui Benjamin, de nouă ani. Fiul lor Jett a decedat în ianuarie 2009, la vârsta de 16 ani, pe când se afla în vacanţă cu familia în Bahamas.

''Nu am mai întâlnit nicio altă persoană la fel de curajoasă, puternică, frumoasă şi iubitoare ca tine'', a scris fiica actriţei, Ella, pe Instagram, într-un mesaj omagial dedicat mamei sale. 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Film

Ultima oră