Sub conducerea Ursulei von der Leyen, Comisia Europeană pare să fi abandonat echilibrul instituțional în favoarea unui stil de conducere grăbit, centralizat și tot mai contestat. Invocând permanent „urgența”, șefa executivului european forțează decizii slab fundamentate, ocolește mecanismele democratice și livrează inițiative care eșuează pe bandă rulantă. În loc să consolideze Uniunea, această abordare riscă să adâncească haosul politic și să erodeze încrederea statelor membre într-un proiect european deja fragil, scrie Euractiv
Oare „mentalitatea de urgență” a Ursula von der Leyen face mai mult rău decât bine?
Înaintea Consiliului European de joi, unde liderii așteaptă progrese privind competitivitatea, prețurile la energie și situația din Orientul Mijlociu, președinta Comisiei se confruntă cu o presiune tot mai mare de a livra rezultate – în parte pentru că și-a asumat rolul de principal gestionar al crizelor la nivelul UE.
Cu toate acestea, pe fondul criticilor tot mai frecvente din capitalele europene, se conturează impresia că aura de care se bucura democrata-creștină germană începe să se estompeze, după ce câștigase respect prin Pactul Verde, dar și prin reacția rapidă a Uniunii în timpul pandemiei și al războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
Provocarea celui de-al doilea mandat este adaptarea metodelor de „stingere a incendiilor” la rezultate politice pe termen lung.
„Nu mai reușește să iasă din acest centru de comandă pe care l-a construit în primul mandat”, a declarat Sophia Russack, politolog la Centre for European Policy Studies (CEPS).
La puțin peste un an de la reconfirmare, administrația sa, de aproximativ 30.000 de oameni, a produs deja un număr amețitor de inițiative politice – multe dintre ele eșuate rapid.
Planurile de accelerare a aderării Ucrainei la UE au eșuat, la fel și propunerile de utilizare a activelor rusești înghețate pentru finanțarea Kievului. Apelul la crearea unui „zid de drone” de-a lungul granițelor Rusiei a fost abandonat, iar un discurs recent în care sugera că dreptul internațional ar fi, de facto, irelevant a obligat-o la o revenire rapidă asupra poziției.
Mai mult, stilul său de conducere, perceput ca fiind autoritar, a iritat mai multe capitale europene. Ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, a acuzat-o public de o tentativă de acaparare a competențelor în politica externă, în contextul participării Comisiei la inițiativa lui Donald Trump intitulată „Board of Peace”. De asemenea, Berlinul a criticat-o pentru ideea desfășurării unei forțe europene multinaționale în Ucraina postbelică.
„Depășește limitele competențelor sale și încearcă să joace un rol politic pe care instituția pe care o conduce nu i-l permite”, a afirmat Eric Maurice, analist la European Policy Centre.
„Mentalitatea de urgență”
Von der Leyen a orientat Uniunea către o logică de economie de război, subminându-și propriul bilanț prin diluarea Pactului Verde și promițând transformarea blocului într-o „putere militară” cu reglementări reduse.
Mantra sa a fost necesitatea unei „mentalități de urgență” pentru a depăși ritmul lent al procesului decizional european și pentru a răspunde presiunilor crescânde din partea Chinei, Statelor Unite și Rusiei.
Pentru a impune acest ritm, și-a construit la Bruxelles reputația de lider care taie etapele, se bazează pe un cerc restrâns de funcționari loiali și ocolește alte instituții europene.
Însă oficiali europeni avertizează, în privat, că această schimbare brutală, în ritm accelerat, implică riscuri serioase, mai ales în contextul unei comunicări publice rigid controlate și evitante.
„În orice sistem politic este nevoie de control și dezbatere, pentru legitimitate și pentru o bună legiferare. Invocarea ‘urgenței’ ca justificare pentru a merge înainte nu este o direcție sănătoasă”, a declarat un diplomat european.
Abordarea a generat și reacții puternice din partea Parlamentului European și a statelor membre, în special după ce von der Leyen le-a acuzat că încetinesc implementarea inițiativelor sale de simplificare birocratică, cunoscute sub numele de „Omnibus”, esențiale pentru relansarea economiei europene.
Unii oficiali consideră că absența unui consilier economic de prim rang în echipa sa a contribuit la incoerența politicilor și la producția excesivă de strategii – precum „doctrina securității economice” – fără rezultate concrete.
„Absența continuă a unui consilier economic de nivel înalt, cu o reputație incontestabilă, este o problemă urgentă pentru dezvoltarea unei politici economice coerente la nivelul UE”, a declarat un alt oficial european.
În privința extinderii, Comisia a revenit rapid asupra unor planuri vagi, motivate geopolitic, de integrare accelerată a Ucrainei înainte de finalizarea reformelor interne.
„Ai impresia că von der Leyen nu își implică suficient colegii și nu coordonează suficient”, a declarat Anton Hofreiter, președintele comisiei pentru afaceri europene din Bundestag.
Susținătorii lui von der Leyen
Metoda sa are însă și susținători.
Unii consideră că ea a umplut un vid de leadership lăsat de slăbirea guvernelor de la Paris și Berlin și că, în contextul blocajului axei franco-germane, a devenit interlocutorul de facto al Europei în relația cu Donald Trump.
„Dacă președintele Comisiei Europene nu este ambițios, atunci cine împinge Europa înainte?”, a spus un alt oficial european.
Margaritis Schinas, fost comisar grec și funcționar european de lungă durată, a declarat: „Nu poți, în același timp, să critici Comisia că se implică în politica externă și să nu faci tu nimic pentru a avea o politică externă.”
Această poziție este împărtășită și de Nicolas Véron, expert în cadrul think tank-ului Bruegel: „Rolul Comisiei este să stimuleze decizia politică, să contracareze tendința structurală a Consiliului spre inerție.”
El a subliniat că, deși von der Leyen nu a reușit să mobilizeze activele rusești înghețate, a găsit o alternativă: un împrumut de 90 de miliarde de euro (în prezent blocat de Ungaria).
„Uniunea Europeană decide doar sub presiune, iar von der Leyen a reușit să creeze această presiune”, a spus el.
Sophia Russack a concluzionat: „Este încă o criză, desigur – dar când se termină?”
