Statele Unite ale Americii au depășit pragul de 50.000 decese în urma infectării cu noul coronavirus

24 Apr 2020 | scris de A.A.
Statele Unite ale Americii au depășit pragul de 50.000 decese în urma infectării cu noul coronavirus

Statele Unite ale Americii au înregistrat vineri 50.031 de decese provocate de epidemia de COVID-19, cel mai ridicat bilanţ al deceselor înregistrat până acum la nivel global, a anunţat Universitatea Johns Hopkins, relatează Reuters.

Pe teritoriul SUA au fost raportate 880.112 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, conform cifrelor oficiale transmise de Universitatea Johns Hopkins. De miercuri până joi seara au fost înregistrate 3.176 de decese provocate de COVID-19.

Numărul real al cazurilor de infectare este considerat a fi mai mare, oficiali din domeniul sănătăţii avertizând că lipsa de personal medical instruit şi materiale a limitat capacitatea de testare, relatează Reuters.

Numărul deceselor este probabil, de asemenea, mai mare deoarece majoritatea statelor înregistrează doar victimele din spitale şi căminele de bătrâni, şi nu şi pe cele care au decedat în locuinţe. Circa 40% dintre decese s-au produs în statul New York,
epicentrul focarului de COVID-19 din SUA, urmat de New Jersey, Michigan şi Massachusetts.

La nivel global, epidemia de coronavirus s-a soldat cu peste 190.000 de decese de la apariţia bolii în China la sfârşitul anului trecut. Statele Unite, cu a treia cea mai numeroasă populaţie a lumii, au înregistrat de două ori mai multe decese decât următoarele cele mai afectate state de COVID-19 - Italia, Spania şi Franţa.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră