Un proiect puțin cunoscut al Comisiei Europene, prezentat drept armă împotriva dezinformării și a ingerințelor externe, provoacă îngrijorări serioase privind libertatea dezbaterii politice și suveranitatea alegătorilor. European Democracy Shield riscă, potrivit criticilor, să transforme protejarea democrației într-un sistem de control preventiv al discursului electoral, într-un moment în care Europa intră într-un ciclu decisiv de alegeri naționale și europene, scrie European Conservative
Avertismentele au fost formulate în cadrul unei dezbateri găzduite de MCC Brussels, unde criticii au pus sub semnul întrebării până unde ar putea merge această inițiativă în remodelarea discursului politic în timpul alegerilor. Uniunea Europeană construiește un nou sistem puternic de supraveghere a dezbaterilor electorale — iar criticii avertizează că acesta ar putea ajunge să supravegheze nu doar dezbaterea, ci și alegătorii înșiși.
Acest plan - cunoscut sub numele de European Democracy Shield (Scutul European al Democrației) - a fost tema unei dezbateri publice desfășurate la Bruxelles, pe 28 ianuarie, organizată de grupul de reflecție MCC Brussels și Fundația Patriots for Europe, într-un moment în care Europa intră într-un ciclu dens de alegeri naționale și europene.
Deși proiectul este în mare parte necunoscut în afara cercurilor de politică publică, criticii susțin că ar putea schimba profund modul în care este monitorizat discursul politic în timpul campaniilor. Prezentat de Comisia Europeană drept un răspuns la dezinformare, ingerințe externe și manipulare prin inteligență artificială, Democracy Shield merge mult dincolo de combaterea actorilor ostili, au avertizat vorbitorii la eveniment.
„Probabil că acesta este cel mai important proiect al UE despre care aproape nimeni nu a auzit”, a declarat cercetătorul Norman Lewis, autorul raportului A Shield Against Democracy, care susține că inițiativa riscă să transforme competiția democratică într-un sistem conceput pentru a-i proteja pe cei deja aflați la putere de provocările electorale.
Lewis a argumentat că, dincolo de limbajul despre combaterea dezinformării și a ingerințelor străine, Democracy Shield construiește un sistem de control preventiv asupra dezbaterii politice. Scopul nu este, spune el, doar reacția la campanii ostile după apariția acestora, ci modelarea din timp a narațiunilor care rămân vizibile în perioadele electorale — și a celor care sunt împinse discret în afara spațiului public.
Problema, a subliniat Lewis, nu este dacă există riscuri reale. Tehnologii precum inteligența artificială pot fi, fără îndoială, abuzate pentru a răspândi neadevăruri la scară largă. Întrebarea mai profundă este cine decide ce anume este „adevăr”, după ce criterii și sub ce formă de supraveghere democratică.
Această îngrijorare a fost împărtășită și de politicieni care au urmărit conturarea inițiativei din interiorul Parlamentului European. Eurodeputatul ceh Jaroslav Bžoch a avertizat că există o discrepanță tot mai mare între limbajul liniștitor al Comisiei și ceea ce se conturează efectiv în proiectele legislative. În timp ce oficialii insistă că nu sunt create noi puteri sau instituții, textele parlamentare indică apariția unui centru permanent de „reziliență democratică”, aflat sub autoritatea directă a Comisiei.
„Atunci când puterea este concentrată la centru, în loc să rămână la nivelul statelor membre, riscul de abuz crește”, a spus Bžoch, argumentând că mecanismele de control devin mai slabe pe măsură ce autoritatea se îndepărtează de alegători.
Eurodeputatul portughez António Tânger Corrêa a plasat Democracy Shield într-un context politic mai larg. El a indicat sumele uriașe de fonduri europene direcționate către instituții media tradiționale și ONG-uri activiste, dintre care multe sunt ulterior prezentate drept arbitri neutri ai adevărului. „Dacă cineva îți dă zece milioane de euro, chiar crede că rămâi independent?”, a întrebat el, descriind ceea ce consideră a fi o relație structurală de dependență.
În viziunea lui Corrêa, Democracy Shield nu este o măsură izolată, ci parte a unui efort mai amplu de reglementare a discursului politic, de monitorizare a platformelor online și de extindere a supravegherii instituționale în domenii care, anterior, țineau de competența guvernelor naționale. Efectul cumulativ, a susținut el, este un sistem tehnocratic care restrânge spațiul pentru disidență, pretinzând în același timp că apără democrația.
Întrebați de europeanconservative.com ce se poate face pentru a opri procesul — și, dacă este necesar, pentru a-i rezista — vorbitorii au convergit asupra unui punct esențial: orice opoziție semnificativă nu va veni de la Bruxelles, ci de la statele membre și de la alegători. Schimbarea politică la nivel național, au argumentat ei, este singura forță capabilă să remodeleze instituțiile UE — tocmai de aceea Comisia este atât de interesată să limiteze astfel de schimbări în perioadele electorale.
Bžoch a subliniat necesitatea de a contesta Comisia în interiorul Parlamentului European, prin expunerea diferențelor dintre asigurările publice și propunerile legislative concrete. În același timp, el a recunoscut limitele acestei strategii, având în vedere consensul larg, transpartinic, în favoarea Democracy Shield.
Lewis a anunțat că MCC Brussels va lansa un Democracy Interference Observatory, menit să documenteze și să facă publice cazurile în care instituțiile UE intervin în dezbaterea politică sau în procesele electorale. Scopul, a spus el, este inversarea dinamicii obișnuite, prin „verificarea celor care verifică faptele” și analizarea rolului așa-numiților trusted flaggers.
Remarcile finale ale lui António Tânger Corrêa au oferit cea mai clară concluzie politică a dezbaterii. Respingând ceea ce a numit soluții tehnocratice, el a susținut că lupta în jurul Democracy Shield nu poate fi câștigată doar prin proceduri. „Aceasta trebuie dusă stat cu stat, națiune cu națiune”, a spus el.
Invocând experiența partidului Chega în Portugalia, Corrêa a argumentat că succesul electoral rămâne posibil chiar și într-un mediu mediatic ostil — atâta timp cât politicienii vorbesc direct și abordează probleme pe care, spune el, „cei mai mulți oameni le gândesc, dar nu îndrăznesc să le spună”.
Corrêa și-a redus argumentul la o idee centrală: cea mai eficientă formă de control nu este cenzura, ci frica. „Pandemii, climă, războaie, crize permanente — totul este folosit pentru a-i face pe oameni să se teamă și să accepte mai ușor supravegherea”, a spus el. „Dacă nu ne este frică, câștigăm.”
În fața Democracy Shield, rețeta sa nu a fost conformarea prudentă, ci rezistența politică deschisă, nesupunerea civică atunci când este necesar și refacerea unei legături directe între aleșii politici și alegători.
Dezbaterea a subliniat că Democracy Shield nu este nici o inițiativă minoră, nici una pur tehnică. Ea se află în centrul unei dispute tot mai intense privind natura democrației pe care o construiește Uniunea Europeană: una bazată pe competiția deschisă a ideilor sau una tot mai „protejată” de un electorat perceput drept volatil și incomod.
Rezultatul, au susținut vorbitorii, nu va fi decis doar la Bruxelles. El va fi hotărât la urne — și de măsura în care societățile europene sunt dispuse să-și apere dreptul la disidență.
