Președinta Comisiei Europene îi scoate din sărite pe politicienii francezi.Ursula von der Leyen a devenit, pentru o mare parte a clasei politice franceze, întruchiparea a tot ceea ce merge prost astăzi în Uniunea Europeană: putere concentrată, decizie opacă, dispreț față de statele membre și un autoritarism birocratic mascat în discurs pro-european. Realegerea sa nu a calmat tensiunile, ci le-a agravat, transformând Comisia Europeană într-o fortăreață personală și relația cu Franța într-un conflict deschis. Dosarul Mercosur a fost si el un accelerator al dezbinării europene – și un simbol al decăderii politice a Bruxelles-ului, scrie L'Express
„Cu cât o cunosc mai bine, cu atât o apreciez mai puțin” : Ursula von der Leyen, un disconfort francez
Președinta Comisiei Europene îi scoate din sărite pe politicienii francezi.
În timp ce Franța se afundă, Ursula von der Leyen își ia zborul. Prin una dintre acele ironii de care Istoria are un gust aparte, exact în momentul în care guvernul Michel Barnier este cenzurat, în decembrie 2024, președinta Comisiei Europene se îmbarcă spre Montevideo, unde speră deja să încheie negocierile asupra acordului Mercosur. La Paris, spiritele fierb. Deși nemțoaica confirmase prezența, pe 7 decembrie, la inaugurarea catedralei Notre-Dame, unde sunt așteptați aproximativ cincizeci de șefi de stat, această deplasare o împiedică să-și onoreze invitația. Este prea mult. Emmanuel Macron este turbat de furie, lăsând să-i scape, în fața unor martori consternați, câteva invective. Este o greșeală gravă. Mai rău, un adevărat delict de lezmajestate, pentru cel care consideră că „Ursula” îi datorează totul, începând cu funcția sa – în 2019, spre surpriza generală, președintele scosese acest nume necunoscut din joben. „Ingratitudinea este viciul care costă cel mai puțin”, mușcă ironic un apropiat al președintelui. „Ursula von der Leyen nu a fost niciodată purtătoarea de servietă a nimănui”, replică un consilier al lui „VDL”. Fără nicio îndoială, divorțul este consumat…
Însă ruptura depășește cu mult aceste două personaje. O veritabilă febră i-a cuprins pe responsabilii politici francezi. La simpla evocare a numelui von der Leyen, chiar și cele mai moderate spirite se încing. „Cu cât o cunosc mai bine, cu atât o apreciez mai puțin. Este cel mai bun agent anti-european care există.”, spune un ministru. Fostul prim-ministru și comisar european Michel Barnier, care s-ar fi văzut bine în locul ei, denunță si el „deriva ei autoritară”. „Terminați-o!”, spune centristul Marc Fesneau eurodeputaților din grupul sau.
„Este o calamitate”, completează deputatul Emmanuel Maurel, care a stat zece ani în Parlamentul European. „Există un consens francez asupra necesității ca ea să plece.”
Destul! Atunci, de unde atâta ură? În opinia generală, ceva s-a schimbat după realegerea sa, în iulie 2024. „Metoda s-a agravat. Are o guvernanță extrem de verticală și centralizată. Totul se decide între ea și principalul ei consilier politic. Asta o fragilizează, pentru că are puțini aliați”, observă un eurodeputat francez. Von der Leyen înseamnă, înainte de toate, un stil, o rigoare tipic germană – doarme într-o anexă a biroului său, la ultimul etaj al clădirii Berlaymont din Bruxelles – și un anumit gust pentru disciplină.
Poate fi la fel de politicoasă în privat pe cât este de amenințătoare în public. În timp ce era vizată, în săptămâna 19 ianuarie, de o moțiune de cenzură depusă de Jordan Bardella, a transmis o instrucțiune grupului său, Partidul Popular European (PPE), prin intermediul președintelui său, Manfred Weber: oricine o va vota va fi sancționat imediat. Și nu orice sancțiune! Cel care ar îndrăzni să o dezavueze pe șefă ar fi privat timp de șase luni de toate privilegiile de parlamentar. Astfel, francezul François-Xavier Bellamy, șeful delegației LR în PPE, care votase precedenta moțiune de cenzură, în octombrie 2025, pentru a-și manifesta dezacordul față de Mercosur, este avertizat. De data aceasta, nu o va vota. „Ursula nu suportă contradicția”, asigură unul dintre francezii care o cunosc cel mai bine. Unele voturi îi rămân în gât, precum sesizarea CJUE (Curtea de Justiție a Uniunii Europene) pentru a evalua conformitatea acordului UE–Mercosur, adoptată la limită, cu zece voturi, miercuri, 21 ianuarie. Zece voturi… franceze, din moment ce socialiștii francezi au votat pentru, de exemplu.
„Buncăr-izarea”
Să i te opui în Parlamentul European mai treacă-meargă, dar în Comisie… „O conduce cu mână de fier”, recunoaște unul dintre susținătorii săi. Thierry Breton știe foarte bine despre ce este vorba. Nu doar că fostul comisar nu era pe aceeași linie cu von der Leyen – mai puțin atlantist, mai sever cu GAFAM-urile – dar o și făcea cunoscut, criticând deschis președinția ei, ceea ce o scotea din sărite pe nemțoaică. „Era odios cu ea, o denigra public și mobiliza o parte a Comisiei împotriva ei”, spune un pilon al delegației franceze. „A fost foarte, foarte aproape de o ruptură publică gravă cu ea. În final, nu a fost foarte diferit: a demisionat înainte de a fi demis”, povestește un înalt funcționar european.
Totul s-a petrecut foarte repede. La câteva zile după realegerea sa, când are în sfârșit ocazia să scape de acest personaj incomod, deoarece urmează să fie constituit un nou colegiu de comisari, Ursula von der Leyen îl sună pe Emmanuel Macron și îi spune: „Alege: portofoliul sau comisarul.” Cu alte cuvinte: vă dau un portofoliu extins, cu o vicepreședinție executivă, dar Breton este înlocuit. Șeful statului acceptă fără să clipească – gurile rele notează că era și în interesul său – și îi transmite vestea lui Thierry Breton, care publică un mesaj pe X, luând-o înaintea Palatului Élysée. Pe culoarele instituțiilor europene, consternarea este totală. „Faptul că i-a cerut lui Emmanuel Macron plecarea lui Thierry Breton este de neconceput, dacă stai să te gândești. Iar faptul că președintele Republicii a acceptat așa ceva este absolut stupefiant”, apreciază un bun cunoscător al arcanelor europene. Episodul a lăsat urme, inclusiv printre aliații săi, care se tem de un „centralism” crescând, ba chiar de o „buncărizare” a Comisiei. „Metoda ei poate uneori să crispeze”, se recunoaște, cu jumătate de gură, în anturajul său. Și să surprindă.
Trebuie știut că von der Leyen face mereu politică. Chiar și de Crăciun. Pe 24 decembrie 2020, în timp ce cadourile sunt sub brad, iar eurodeputații se află în familie, în toiul sărbătorilor, aceștia primesc o alertă: VDL, cum o numesc mulți la Strasbourg, încearcă să treacă pe furiș un acord de investiții între UE și China. Emmanuel Maurel încinge telefonul și sondează câțiva miniștri: Emmanuel Macron știe și validează acest acord? Nimeni nu este în măsură să-i răspundă. La reluarea lucrărilor, în fața votului de baraj, Ursula este obligată să renunțe. „A trebuit să urlăm ca niște dihori!”, își amintește un eurodeputat ecologist. „Este familiară cu aceste manevre. Încearcă mereu să forțeze mâna și nu împarte puterea. Managementul ei este foarte solitar”, acuză un alt eurodeputat de stânga, care își amintește amuzat de o altă scenă. Într-o zi, comisarul pentru buget, polonezul Piotr Serafin, prezintă bugetul multianual al Comisiei când un eurodeputat se ridică și îl informează că președinta von der Leyen, care vorbește în același timp, nu are aceleași cifre ca el… „I s-a schimbat culoarea feței!”, râde eurodeputatul.
Pentru a rezista atât de mult într-o funcție atât de râvnită, este nevoie totuși de o anumită abilitate. Iar detractorii îi recunosc măcar o calitate: învață din greșeli. Astfel, în iulie 2025, când este vizată de prima moțiune de cenzură din al doilea său mandat, fosta ministră a Apărării afișează o seninătate deplină. Aritmetic, observă ea pe bună dreptate, nu are nicio șansă să fie răsturnată. Așa că intră zâmbitoare, cu o lejeritate asumată, în hemiciclul de la Strasbourg, când toată lumea o atacă fără menajamente, de la dușmanii săi istorici până la aliați, care îi reproșează, printre altele, lentoarea și indecizia. Discursul președintei grupului Renew, Valérie Hayer, o surprinde în mod special. „Doamnă von der Leyen, cine sunt aliații dumneavoastră în acest Parlament? Extrema dreaptă sau majoritatea pro-europeană care v-a ales acum un an? Nimic nu este garantat. Faceți ordine în familia dumneavoastră politică”, o admonestează fosta cap de listă a Renaissance la alegerile europene. În aceeași seară, președinta Comisiei pune mâna pe telefon și îi spune lui Hayer: „Hai să ne vedem mai îndeaproape.”
Acrobata
În apărarea sa, nu are oare „jobul” cel mai dificil din lume? „Are un rol oribil de executant. Este un fel de prim-ministru, execută cererile șefilor de stat”, se remarcă în anturajul lui Valérie Hayer. Și nu întruchipează ea țapul ispășitor ideal? „Reprezintă fizic un tip de politică pe care nu îl avem în Franța. Burghezia conservatoare nu are această manieră de a fi la noi. Este percepută ca femeia de dreapta germană care apără interesele Germaniei împotriva Franței, ceea ce este obiectiv fals”, analizează un înalt funcționar francez. „Există fantasme germanofobe foarte persistente. Dacă ar fi slovacă, ar primi 10% din ceea ce primește!” Un apropiat al lui von der Leyen împărtășește această analiză, insistând asupra caracterului „umilitor”, pentru Franța, al întregii secvențe Mercosur. „Ne aflăm într-un moment al UE eminamente francez, dar cuvântul Franței nu a fost niciodată atât de devalorizat. Pe Mercosur, Franța are sentimentul de a fi umilită și impresia neplăcută că Istoria se scrie fără ea. Or, umilința este un motor foarte puternic.”
„Ne așteptăm cu toții să nu-și ducă mandatul la capăt”, scapă, sub protecția anonimatului strict, un eurodeputat centrist. Mergând prea departe în destructurarea Pactului Verde și acceptând prea des să construiască majorități cu extrema dreaptă, Ursula von der Leyen ar putea atrage mânia social-democraților și a ecologiștilor. Iar dacă aceștia ar depune o moțiune de cenzură, ea ar avea toate șansele să fie adoptată. Acesta este paradoxul situației sale. Întărită de realegerea sa, controlând mai mult ca niciodată Comisia, nemțoaica înaintează pe o sârmă, asemenea unei acrobate. Știe că poate cădea în orice moment și știe mai ales, din experiență, că acești blestemați de francezi nu o vor salva.
