Catolicii din toată lumea s-au rugat alături de Papa Francisc pentru sfârşitul pandemiei (VIDEO)

20 Mar 2020
Catolicii din toată lumea s-au rugat alături de Papa Francisc pentru sfârşitul pandemiei (VIDEO)

Catolicii din toată lumea s-au alăturat, joi seara, papei Francisc în recitarea Rugăciunii Rozariului şi au cerut lui Dumnezeu să pună capăt pandemiei de coronavirus, care a ucis mai mulţi oameni în Italia decât oriunde altundeva, relatează Reuters.

Episcopii italieni au cerut catolicilor din ţară să recite această rugăciune în casele lor începând cu ora 21.00 şi să aprindă o lumânare la ferestre, în semn de unitate la nivel naţional.

Iniţiativa s-a răspândit pe reţelele sociale după ce a fost anunţată la începutul acestei săptămâni şi mulţi catolici din întreaga lume s-au alăturat.

Papa, care se află în izolare la Vatican şi ţine audienţe generale pe internet în locul celor obişnuite, în faţa mulţimilor adunate în Piaţa Sf. Petru, a transmis un mesaj video la începutul rugăciunii. "În această situaţie fără precedent, când totul pare să oscileze, haideţi să ne ajutăm unii pe alţii să rămânem constanţi în ceea ce contează cu adevărat", a declarat suveranul pontif.

Bilanţul deceselor înregistrat în Italia (3.405) din cauza coronavirusului l-a depăşit pe cel din China (3.245), ţara unde a apărut virusul, la sfârşitul anului trecut. În acest context, spitalele sunt copleşite, iar Guvernul a anunţat că va prelungi măsurile foarte stricte de izolare a populaţiei.

Duminica trecută, papa Francisc s-a deplasat pe jos, pe străzile pustii ale Romei, pentru a se ruga în două biserici pentru sfârşitul pandemiei de coronavirus.

Vaticanul a anunţat că slujbele de Paşte vor fi organizate în premieră fără public.

 

Alte stiri din Credinta

Ultima oră