Marea Britanie se desparte oficial de Uniunea Europeană

01 Feb 2020
Marea Britanie se desparte oficial de Uniunea Europeană

Marea Britanie devine, la miezul nopţii, ora Bruxelles-ului, primul stat care părăseşte UE de la fondarea acesteia.

Economia britanică reprezintă 15% din cea a Uniunii, iar Londra este capitala financiară a lumii.

Regatul Unit este totodată statul UE cu cel mai mare buget de apărare. Marea Britanie s-a alăturat comunităţilor europene, care au stat la baza UE, abia în 1973, la 16 ani de la semnarea Tratatului de la Roma şi la 22 de ani de la formarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului de către Franţa, Germania de Vest, Italia şi statele Benelux.

În 2016, britanicii au decis printr-un referendum să părăsească UE, ceea ce a pus în mişcare un proces complicat de negocieri, marcat şi de numeroase blocaje interne, care au dus la două alegeri anticipate.

În urmă cu 1.317 zile britanicii decideau că vor să iasă din UE.

După trei ani şi jumătate de lupte politice, voturi pierdute în parlament şi două sesiuni de alegeri anticipate, a urmat o victorie zdrobitoare a conservatorilor, care cu o largă majoritate au adoptat, în cele din urmă, acordul de retragere din UE.

În această seară, la ora 23:00 GMT, Marea Britanie va deveni prima ţară din istorie care se rupe de UE. Momentul va fi marcat de un discurs al premierului Boris Johnson susţinut în faţa reşedinţei sale din Downing Street, iluminată special pentru această ocazie.

Susţinătorii Brexitului se vor aduna în faţa Palatului Westmister, unde este aşteptat să fie prezent şi liderul Partidului Brexit, Nigel Farage. Mai mulţi parlamentari şi-ar fi dorit ca Big Ben să fie repus în funcţiune în această seară, însă ideea a fost abandonată pentru nu-i înfuria pe cei care s-au opus ieşirii din blocul comunitar.

De mâine începe o perioadă de tranziţie care se va încheia la finalul acestui an, în aceste 11 luni Regatul Unit şi UE sperând să ajungă la un numitor comun în privinţa multor aspecte ale relaţiilor viitoare.

Unul dintre cele mai importante este acordul comercial, care să împiedice apariţia de tarife între cele două părţi

Alte stiri din Externe

Ultima oră