Membru în Cancelaria Angelei Merkel: Iohannis a înfăptuit răzbunarea vechii gărzi

19 Apr 2016 | scris de Istvan Deak
Membru în Cancelaria Angelei Merkel: Iohannis a înfăptuit răzbunarea vechii gărzi

“De 250 de ani, România este o țară deschisă lumii. Cu toată Europa, în special cu Franța și Germania, împarte limba, literatura, muzica și istoria. Unele țări par atât de îndepărtate, dar totuși așa de familiare.

O astfel de țară este România, traversată de munții Carpati, localizată între Serbia, Ungaria, Ucraina, Moldova și Bulgaria, tranzitată și de Dunărea care se revarsă din Deltă în Marea Neagră și populată de 20 de milioane de locuitori.

Întotdeauna românii s-au întrebat: ce fel de țară și națiune suntem noi? O lume deschisă și o mare de cultură și frumuseți într-un concert de etnii, voci și competențe. Toate s-au transformat, inclusiv sămânța română, care nu poate fi redusă la un singur termen. Și totuși se găsesc naționaliști și apologeți ai purității la tot pasul”, noteaza Butt.

El avea mari așteptări de la președintele Klaus Iohannis, însă a rămas foarte dezamăgit.

„Părea altfel Klaus Iohannis, președintele care aparține minorității germane din Transilvania. În 2014 era considerat un salvator, care își va scoate țara din corupție și infracționalitate spre o imagine democratică și transparentă.

Dar de curând el a dus la îndeplinire răzbunarea vechii gărzi, când a retras un ordin prestigios pentru Laszlo Tokes, un activist pentru drepturile civice. Renumitul pastor reformat din Timișoara, figură-simbol a revoltei împotriva dictatorului Ceaușescu, ar fi incălcat legea când a solicitat Ungariei să protejeze minoritatea maghiară din România.

Indignarea este mare în rândul intelectualilor. Pe bună dreptate. Fiindcă și ei văd România lor complet altfel. O țară deschisă de 250 de ani spre vest și înfrățită cu Germania și Franța “, mai notează autorul, deopotrivă scriitor și jurist.

„România este traversată și de axa sufletească a exilului. Ea începe în Tomis, unde a fost exilat poetul roman Ovidius, care a și decedat în același loc în urmă cu 2000 de ani. Orașul de la Marea Neagră se numește astăzi Constanța.

În 1941 a fost punctul de evadare spre Palestina. Puțini au reușit să se salveze în exil. 200.000 de evrei cetățeni ai României și-au pierdut viața.

După război, poliția secretă comunistă, Securitatea, a organizat următorul exod pentru 250.000 de evrei români - contracost.

Memorie și melancolie, sunet și dorință - asta intonează România, fiindcă litaratura este la ea acasă acolo. Cine poate înțelege dadaismul fără Tristan Tzara?”, mai scrie Mathiass Butt.

Alte stiri din Externe

Ultima oră