Hawaii, primul stat american care îl înfruntă pe Trump

07 Iun 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Hawaii, primul stat american care îl înfruntă pe Trump

Hawaii a devenit marţi primul stat american care a adoptat două legi prin care aplică o serie de prevederi din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, relatează CNN.

Guvernatorul statului, David Ige, a semnat două legi al căror scop este reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi atenuarea schimbărilor climatice determinate de stocarea monoxidului de carbon în atmosferă.

"Insula noastră este un deschizător de drumuri când vine vorba despre efectele schimbărilor climatice şi politicile adoptate", a declarat Ige. "De asemenea, trebuie să fim primii când vine vorba de a oferi soluţii. Vedem impactul măsurilor noastre chiar aici, lângă noi", a adăugat el. 

Semnarea celor două legi vine la aproape o săptămână după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat retragerea SUA din Acordul de la Paris.

"Legile adoptă secţiuni relevante din Acordul de la Paris, ceea ce ne oferă o bază legală pentru continuarea armonizării şi atenuării strategiilor pentru Hawaii, în ciuda deciziei guvernului federal de a se retrage din Acord", a declarat senatorul de Hawaii, J. Kalani English.

După anunţul lui Trump, mai multe state şi oraşe americane s-au angajat să respecte Acordul de la Paris, dar Hawaii este singurul stat care a întreprins demersuri legale.

"Pentru ca Hawaii să devină un participant activ în ceea ce priveşte energiile verzi, vrem să fim primii şi vrem să fim deschizători de drum la nivel mondial",  a declarat Wil Okabe, director la Hawaii County.

Hawaii face parte din US Climate Alliance, o entitate creată săptămâna trecută de guvernatorii statelor California, New York şi Washington pentru a face schimb de informaţii, a promova cele mai bune măsuri pentru mediu şi pentru aplicarea de noi programe privind reducerea emisiilor de carbon în toate sectoarele economiei.

"În timp ce acţiunile preşedintelui sunt o mustrare ruşinoasă a eforturilor necesare protejării planetei, copiilor şi nepoţilor noştri, statele noastre trebuie şi vor continua să meargă înainte ", a spus guvernatorul statului Washington, Jay Inslee, într-o declaraţie.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră