Pe măsură ce Donald Trump reia legăturile directe cu Kremlinul, Europa se trezește prinsă într-o cursă contra-cronometru pentru a evita marginalizarea totală în propriul său dosar de securitate. Emmanuel Macron, liderul care a susținut constant nevoia de „autonomie strategică”, face acum pasul riscant de a redeschide canalele de comunicare cu Vladimir Putin, sperând să prevină o pace impusă peste capul europenilor. Într-un peisaj marcat de pragmatismul tăios al Washingtonului și de oboseala războiului în Ucraina, Parisul încearcă să coaguleze o voce europeană unită, capabilă să transforme UE dintr-o „variabilă de ajustare” într-un jucător de forță la masa marilor decizii, scrie Le Figaro
Emmanuel Macron vrea să impună din nou Europa la masa negocierilor prin reluarea dialogului cu Moscova. Totuși, formatul unei astfel de inițiative nu a fost încă stabilit.
Timpul autocraților nu este același cu cel al democraților, iar în marile crize de astăzi, istoria pare să îi avantajeze pe primii. Nu este vorba doar despre timpul rusesc, pe care Kremlinul a știut să îl lungească atât de bine în folosul său în Ucraina, ci și despre timpul american care, odată cu Donald Trump, s-a accelerat, readucând pe agenda diplomaților eterna întrebare: trebuie să vorbim din nou cu Vladimir Putin?
Emmanuel Macron, care a practicat mult timp acest „sport periculos” înainte și la începutul războiului, a fost primul care a acționat. Mai întâi, afirmând în decembrie că va deveni „din nou util să vorbim cu Putin”, apoi trimițându-l, la începutul lunii februarie, pe consilierul său diplomatic, Emmanuel Bonne, la Moscova, pentru a stabili primele „contacte tehnice” cu emisarul președintelui rus, Iuri Ușakov. Alții s-au lăsat purtați de curentul care pare să curgă în sensul istoriei: italianca Giorgia Meloni, care consideră că „a venit momentul să vorbim”, și germanul Friedrich Merz, care dorește „găsirea unui echilibru pe termen lung cu Rusia”.
Pentru a justifica reluarea dialogului cu stăpânul Kremlinului, Emmanuel Macron are argumente. Principalul este necesitatea de a reimpune Europa în dosarul ruso-ucrainean, preluat de Donald Trump care, la rândul său, a reluat discuțiile cu Moscova imediat după revenirea la Casa Albă. După expirarea tratatului de dezarmare nucleară New Start, Washingtonul și Moscova au decis chiar să reia un dialog militar de nivel înalt, fără a mai menționa proiectele economice care sunt discutate discret.
Pace forțată cu orice preț
Europenii nu vor să fie „păcăliții” acestei situații. Ei refuză să îl lase pe președintele american singur la manevră și să fie marginalizați într-un dosar care le privește direct interesele și securitatea. Rămânând pe marginea drumului unde a fost împinsă de Donald Trump, Europa s-ar resemna să fie doar o variabilă de ajustare într-o viitoare reglementare politică a războiului. „Reluând dialogul, europenii îi transmit lui Putin că americanii nu vor decide singuri în numele Rusiei după războiul din Ucraina”, rezumă Camille Grand, secretar general al ASD (asociația industriilor europene de apărare). El adaugă: „Când nu ești la masa negocierilor, ești în meniu”.
Ucraina nu este singurul dosar în care Franța a fost marginalizată de Donald Trump; se adaugă Orientul Apropiat și Iranul. Însă, așa cum spune Emmanuel Macron, „geografia noastră nu se va schimba. Fie că ne place sau nu, Rusia va fi tot acolo mâine. Și se află la porțile noastre”. Cei care vor să redeschidă dialogul cu Putin anticipează, de asemenea, sfârșitul războiului în 2026. Ei nu mai cred într-o victorie militară a Ucrainei și fac apel la negocieri. Pe teren, Rusia nu mai avansează, iar ucrainenii duc lipsă de oameni pentru a recâștiga avantajul. În acest context, Trump vrea să forțeze pacea cu orice preț.
Dar inițiativa are și detractorii săi. În Ucraina, în estul Europei și printre cei care amintesc că dialogul cu Putin, practicat intens de Macron la începutul conflictului, nu a produs niciun rezultat. Nici măcar Donald Trump nu a reușit să-l convingă pe președintele rus să semneze un încetarea focului. Președintele francez a recunoscut luni, într-un interviu: „Rusia nu vrea pacea”. În aceste condiții, mulți se tem că inițiativa va sparge izolarea lui Putin și îi va permite să câștige timp fără a face concesii. „Vedem cum unii, în Europa, sunt din nou tentați de politica de conciliere (appeasement), care nu a funcționat niciodată, și de o revenire la normalitate care nu va mai avea loc niciodată”, regretă un diplomat. El consideră subiectul ca fiind „prematur”, iar inițiativa „lipsită de cadru”, putând dăuna intereselor Ucrainei.
Rivalitate pentru leadershipul european
Problema formatului nu a fost tranșată. Cine ar trebui să discute cu Vladimir Putin? Alegerea emisarilor animă discuțiile din culisele capitalelor europene, pe fondul rivalității pentru leadershipul european. „Emmanuel Macron poate juca greu singur cartea franceză, deoarece riscă un pas greșit. Nu are suficiente pârghii. I-a luat mult timp să reconstruiască încrederea aliaților din Est, erodată la începutul războiului de numeroasele sale apeluri telefonice către Putin. Riscă să-și piardă din nou legitimitatea”, analizează un diplomat.
Luni, președintele francez s-a pronunțat pentru o formulă „bine organizată” cu europenii, dar fără „prea mulți interlocutori”. Unele țări, dornice să evite dispersarea sau acțiunile solitare ale Franței, sugerează alegerea unui emisar european. Giorgia Meloni avansează numele lui Mario Draghi. Alții propun un format E3 (Franța, Germania, Marea Britanie) sau Triunghiul de la Weimar (Franța, Germania, Polonia). Dar chiar și așa, utilitatea inițiativei rămâne sub semnul întrebării. „Putin are tot interesul ca europenii să nu fie la masă. Americanii probabil nu ne vor dori. Nimeni din Europa, cu excepția lui Orbán, nu poate fi mai apropiat de pozițiile rusești decât Donald Trump”, amintește Camille Grand.
Dacă reluarea discuțiilor cu președintele rus este o chestiune legitimă, mai ales în cazul în care Europa este abandonată de Trump, aceasta ar trebui să fie condiționată. De exemplu, ca Putin să fie pregătit pentru o încetare a focului. Dar, mai ales, inițiativa ar trebui dusă de pe o poziție de forță – adică de o Europă unită, gata să-și arate mușchii și să ofere garanții solide de securitate Ucrainei. „Trebuie să înceteze zvonurile despre o înfrângere ucraineană. Ucrainenii sunt solizi. Dacă ajutorul occidental ar fi crescut, poate că Rusia ar fi cea care ar ceda prima. Ar fi mai bine să ne întrebăm cum să ajutăm Ucraina mai eficient”, explică Grand.
Pentru a-l influența pe Putin și pentru a umple negocierile cu altceva decât vid, Europa trebuie să redevină o putere. Așa cum spunea recent ambasadorul Franței la Berlin, François Delattre: „În fața valului care amenință continentul nostru, suveranitatea europeană nu mai este o opțiune, ci o necesitate”.
