După decenii în care figura printre cele mai prospere state europene, Franța a trecut sub media Uniunii Europene în ceea ce privește PIB-ul pe locuitor. Decalajul, acumulat treptat de-a lungul ultimelor zece ani, s-a accentuat în ultima decadă, punând sub semnul întrebării nivelul de trai real al francezilor comparativ cu vecinii europeni. Analiza din Le Figaro indică cauze structurale, demografice și strategii economice greșite care au dus la o stagnare și chiar regres.
Mult timp printre țările cele mai prospere ale continentului, Franța a trecut acum sub media europeană în ceea ce privește PIB-ul pe locuitor. Este un decalaj progresiv, care s-a accelerat în ultimul deceniu.
În Europa, a fi francez nu mai garantează un trai mai bun decât media europeană. Din contră, arată ultimele estimări ale agenției europene de statistici Eurostat: în 2024, produsul intern brut (PIB) pe locuitor al Franței era cu 2% sub media celor 27 de state membre ale UE. Este un verdict dur pentru o țară care a fost mult timp printre cele mai prospere ale continentului, dar nu este surprinzător: din 2022, Franța se situează constant în partea inferioară a acestui clasament, după un deceniu de decalaj progresiv. Care sunt cauzele acestei sărăciri?
Mai întâi, nu este vorba despre un simplu indicator abstract. „Acest clasament este exprimat în paritate a puterii de cumpărare, adică ținând cont de diferențele de preț între țări”, explică Éric Dor, director al studiilor economice la Ieseg School of Management. „Astfel, permite compararea nivelului de trai real al populației.” Dacă ne limităm la cei 21 de membri ai zonei euro, care sunt cei mai comparabili, constatăm același lucru: PIB-ul francez pe locuitor rămâne cu aproape 1% sub media zonei.
Tendință de fond sau recul temporar?
Pe termen lung, comparația cu vecinii europeni nu este deloc favorabilă. În 1975, PIB-ul francez pe locuitor era echivalent cu cel al Germaniei; astăzi, diferența ajunge la 18% de o parte și de alta a Rinului. Danezii, care aveau deja un avantaj de 13 puncte în 1975, au astăzi o bogăție pe cap de locuitor cu aproape 30% mai mare decât cea a francezilor. În paralel, decalajul față de țările europene mai puțin dezvoltate s-a redus semnificativ: Polonia, care în 2000 avea un nivel de trai cu 60% mai scăzut decât Franța, se află astăzi la doar 20 de puncte diferență.
Zece ani de recul continuu
Ultima decadă marchează cel mai pronunțat decalaj. „Putem distinge două mari valuri de regres”, observă Mathieu Plane, director adjunct la Observatorul francez al conjuncturilor economice (OFCE). Prima se întinde între 2013 și 2017, când Franța scade de la un indice de 109, adică 9% peste media europeană, la 103. „Această perioadă corespunde implementării politicii ofertei sub François Hollande, menită să relanseze producția și să îmbunătățească competitivitatea companiilor”, continuă economistul. Problema: aceste măsuri costisitoare, precum creditul fiscal sau pactul de responsabilitate, nu au generat creșterea economică așteptată.
Apoi declinul se accelerează: 104 în 2020, 101 în 2021 și 97 în 2022. Politica „oricât ar costa”, inițiată de Emmanuel Macron din martie 2020, deschide a doua fază a degradării. Constatarea este aceeași: chiar dacă Franța permite creșterea deficitului public pentru a sprijini puterea de cumpărare și companiile, revenirea economică nu se produce. „Facem la fel sau chiar mai rău decât alte țări europene, dar la un preț exorbitant”, deplânge Mathieu Plane. „Este dubla pedeapsă.”
Erori strategice și cauze profunde
Nu doar deciziile politice recente sunt vinovate. Cauzele profunde ale acestui declin sunt cunoscute și vechi. „Mai întâi, problema eternă este cantitatea de muncă”, amintește Éric Dor. „În 2024, mai puțin de jumătate dintre francezi lucrau; doar Slovacia și Belgia stau mai prost.” Motivele sunt demografice – Franța are cea mai mică proporție de persoane între 20 și 64 de ani dintre statele UE – și structurale: rata de ocupare a tinerilor și a persoanelor în vârstă este printre cele mai scăzute din Europa, la fel ca numărul de ore lucrate pe salariat.
Productivitatea în stagnare
Un alt factor esențial este productivitatea. „Franța rămâne pe locul șapte în Europa, dar câștigurile de productivitate stagnează de ani de zile”, constată Benoît Peloille, director investiții la Natixis Wealth Management. Pe lângă tendințele structurale – dezindustrializare lentă, degradarea nivelului de formare, lipsa investițiilor în cercetare –, se resimt și efectele pandemiei: „Prin stimularea companiilor să nu concedieze în timpul șocului Covid, nu am putut beneficia de ajustarea pieței muncii care a avut loc la vecini”, explică economistul.
Se poate redresa situația?
„Pe termen mediu, văd puține șanse”, tranchiază Mathieu Plane, în condițiile în care Franța acumulează aproape 3.500 miliarde de euro datorie și probabil nu va reuși să reducă deficitul sub 5% în acest an, conform Moody’s. Aceasta limitează serios marja de manevră a statului. „Spre deosebire de Germania, care își permite planuri de relansare de 500 miliarde de euro, urgența pentru noi este alta: cum găsim 100 miliarde de euro economii până la sfârșitul lui 2029?”, rezumă directorul adjunct al OFCE. O întrebare la care, din păcate, proiectul de buget pe 2026 nu pare să ofere răspuns.
