Donald Trump l-a demis pe "cel mai puternic procuror federal al națiunii"

21 Iun 2020 | scris de A.V.
Donald Trump l-a demis pe "cel mai puternic procuror federal al națiunii"

Procurorul Districtului de Sud al New Yorkului, Geoffrey Berman, a fost demis ieri de președintele Donald Trump.

Parchetul din subordinea lui Berman a instrumentat dosare importante în SUA de la cazuri de terorism la infracțiuni economice și corupția guvernului, relatează Radio România Actualități

Unele dintre aceste dosare au vizat persoane aflate în anturajul președintelui Donald Trump sau al unor apropiați ai acestuia.

Președintele Trump l-a demis ieri dimineață pe cel mai puternic procuror federal al națiunii, procurorul Districtului de Sud al New York-ului, Geffrey Berman, la cererea ministrului justiției, William Barr.

William Barr l-a acuzat pe procurorul federal Berman că a ales spectacolul public în detrimentul serviciului public, pentru că nu a fost de acord să demisioneze când i s-a cerut demisia.

Concedierea lui Berman a venit după ce biroul procurorului federal din Manhattan a deschis o serie de investigații asupra unor cazuri sensibile care i-au înfuriat pe președintele Trump și pe aliații săi.

În 2018, investigațiile procurorului Berman au condus la arestarea și condamnarea avocatului personal al lui Trump, Michael Cohen.

A urmat anul trecut inculparea unei bănci de stat din Turcia, Halkbank, pe care ministrul justiției, Barr, a încercat să o protejeze, deși a fost parte a unei scheme de evitare a sancțiunilor Statelor Unite împotriva Iranului.

Mai recent, procurorii din Manhattan au lansat o investigație asupra avocatului personal al lui Trump, Rudolf Giuliani, unul din cei mai vocali susținători ai săi.

În vreme ce Donald Trump a încercat să se distanțeze ceva mai târziu ieri de demiterea lui Berman, președintele Comisiei judiciare a Camerei Reprezentanților, congresmanul democrat Jerrold Nadler, a anunțat că va deschide imediat o investigație în legătură cu decizia administrației Trump de a-l demite pe procurorului Berman.

Alte stiri din Externe

Ultima oră