În fața presiunii americane și a avansului Rusiei, liderii europeni par tot mai marginalizați, incapabili să influențeze soarta conflictului din Ucraina. A venit momentul ca liderii europeni să vorbească în sfârșit cu sinceritate în fața cetățenilor lor. Astăzi, Europa trebuie să-și recunoască poziția reală în raport cu forțele de pe teren în Ucraina: fie se organizează pentru a reconstrui și proteja efectiv această țară, fie rămâne captivă în incantații sterile, lăsându-i pe americani și pe ruși să decidă viitorul fără ea. Până atunci, spectacolul continuă la Washington, unde liderii europeni se adună în jurul lui Zelenski, sperând că „Tăticuțul” îi va salva. Când genuflexiunea devine norma în politica europeană, rămâi fără cuvinte auzindu-l pe Macron vorbind din resedința sa de vacanță despre „puterea geopolitică europeană” scrie o analiza a fostului ministru Pierre Lellouche în Le Figaro
Luni, o jumătate de duzină de lideri europeni l-au însoțit pe Volodimir Zelenski la Washington. O ultimă tentativă de a încerca să influențeze situația, în condițiile în care Trump a renunțat, în fața lui Putin, la angajamentele pe care și le asumase față de ei, analizează fostul ministru.
La Anchorage, președintele Statelor Unite, Donald Trump, i-a abandonat pe europeni, marcând sfârșitul unei ere de 75 de ani în relațiile transatlantice, cea a protecției gratuite și nelimitate a Europei de către America.
În Alaska, Trump nu doar că i-a oferit o reabilitare internațională omologului său rus, Vladimir Putin - deși acesta este inculpat de Curtea Penală Internațională după agresiunea împotriva Ucrainei din februarie 2022 -, dar a și renunțat personal la angajamentele luate față de europeni privind soluționarea conflictului.
Să reamintim că, cu două zile înainte de summitul de la Anchorage, liderii europeni, într-o videoconferință organizată de cancelarul Merz, enunțaseră cinci condiții pe care președintele Trump trebuia să le susțină în discuțiile cu Putin. Cele mai importante erau cererea unui armistițiu imediat și principiul că orice concesie teritorială trebuia negociată direct de Zelenski, iar un eventual armistițiu sau acord de pace urma oricum să fie însoțit de garanții de securitate solide pentru Ucraina. Cu câteva săptămâni înainte, Trump însuși îl amenințase pe Putin cu „consecințe severe” dacă nu accepta un armistițiu imediat, impunându-i un ultimatum de 50 de zile, redus apoi la 10 zile (expira pe 8 august). Ultimatumul era însoțit de amenințarea unor „sancțiuni secundare” deosebit de dure, întrucât principalii importatori de petrol rusesc la preț redus, adică India și China, ar fi fost sancționați cu tarife vamale de 100% la exporturile lor către Statele Unite.
Toate acestea au fost abandonate.
Trump a renunțat la ultimatum și la referirea la armistițiu, convins de Putin, se pare, că un acord de pace trebuie să fie obiectivul, pentru că un astfel de acord ar fi mult mai solid decât un armistițiu, fragil prin natura sa. Prin urmare, adio armistițiu și adio și amenințări cu sancțiuni.
Pentru europeni, un asemenea deznodământ este un adevărat coșmar, dar un coșmar pe care și-l datorează doar lor înșiși.
Rămân de discutat concesiunile teritoriale. Potrivit scurgerilor de informații preluate de presa americană și britanică, Putin a propus să fie înghețată linia de demarcație pe frontul actual, în schimbul retragerii forțelor ucrainene din partea din Donețk pe care o mai controlează. Cu alte cuvinte, Rusia ar rămâne „proprietara” majorității Donbasului, în schimbul unor concesii minore în regiunea Sumî.
La Anchorage, Trump a avut grijă să nu ia angajamente în numele ucrainenilor pe această temă, însă a declarat public într-un interviu acordat Fox News, în avionul de întoarcere, că sfătuiește pe Zelenski să accepte un astfel de „deal”, argumentând că Rusia este mult mai puternică din punct de vedere militar. De asemenea, Trump se așteaptă ca europenii să „se implice puțin”, adică să susțină acest compromis teritorial.
În clar, toate acestea înseamnă că, dornic să încheie rapid conflictul, el, care visează la Premiul Nobel pentru Pace și se preocupă în principal de China, este gata să accepte un acord de pace care, în esență, ar valida cuceririle teritoriale rusești, condiționat de neutralitatea Ucrainei (porțile NATO rămânând definitiv închise pentru ea) și de garanții de securitate încă nedeterminate. Și dacă un astfel de „deal” ar fi refuzat de ucraineni sau de aliații lor europeni, Trump s-ar spăla pe mâini, lăsând responsabilitatea eșecului pe cealaltă parte a Atlanticului.
Implicându-se în războiul prin procură început în aprilie 2022 împotriva Rusiei, în spatele lui Joe Biden, din motive morale, chiar moralisatoare și, în fond, legitime, dar fără să fi reflectat la consecințele strategice ale angajamentului lor, europenii descoperă astăzi că America și-a schimbat brusc poziția. Spre deosebire de Biden, Trump nu vrea acest război. El nu dorește nici să-l finanțeze, nici să contribuie direct prin livrări de arme. Armele americane, europenii vor trebui să le cumpere și să le plătească înainte de a le trimite ucrainenilor. În ceea ce-i privește pe aceștia din urmă, ei vor trebui să ramburseze ajutorul american din ultimii ani prin contracte oneroase pe materiile lor prime.
Disprețuiți atât la Washington, cât și la Moscova, europenii ajung să organizeze summituri în videoconferință doar pentru a mai încerca să influențeze o situație care le scapă cu totul. Și cu atât mai mult le scapă cu cât, în ultimele săptămâni, aceiași europeni n-au făcut decât să se supună voinței „Împăratului Americii”, uitând chiar de orice urmă de demnitate.
La ultimul summit NATO de la Haga, din iunie, secretarul general al Alianței, olandezul Mark Rutte, a ajuns până să-l numească pe Trump „tăticuț”, în timp ce aliații acceptau, ca un singur om, să-și majoreze bugetele militare până la 5% din PIB, un nivel considerat perfect imposibil în starea actuală a economiilor europene. Câteva săptămâni mai târziu, aceiași europeni au asistat la vizita președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe un teren de golf scoțian deținut de Donald Trump, unde aceasta a acceptat în numele lor, fără nicio remușcare, o adevărată extorcare americană: drepturile vamale americane urmau să fie înmulțite de cinci ori, de la 3% la 15%, fără nicio măsură de retorsiune din partea Europei! GAFAM vor continua astfel să facă sume enorme de bani în Europa, fără să plătească taxe sau vamă.
Când genuflexiunea devine norma în politica europeană, rămâi fără cuvinte auzindu-l pe domnul Macron vorbind în continuare despre „puterea geopolitică europeană” din resedinta sa de vacanță.
Însă bătrânul meu maestru, Raymond Aron, în cartea sa Pace și război între națiuni (1962), învăța: „Oamenii știu că, pe termen lung, dreptul internațional trebuie să se supună faptului. O mare putere care vrea să interzică cuceririle unui rival trebuie să se înarmeze, nu să proclame dinainte dezaprobarea morală”.
În fața riscului ca americanii și rușii să decidă viitorul nostru fără noi, a venit momentul ca liderii europeni să vorbească în sfârșit cu sinceritate în fața cetățenilor lor. Ori acceptă realitatea raporturilor de forțe de pe teren în Ucraina și se organizează pentru a finanța reconstrucția Ucrainei și pentru a pregăti forțe militare capabile să contribuie la securitatea acesteia în cazul unei noi amenințări venind din partea Rusiei, ori persistă în incantații, fără nicio influență asupra realității, lăsând Ucraina fără altă opțiune decât să suporte consecințele.
Între timp, toți vor merge la Washington, în jurul lui Zelenski, să se roage „Tăticuțului” să-i salveze…
